monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Joe Biden soseşte azi în România

Vicepreşedintele american Joe Biden ajunge marţi la Bucureşti, cu aeronava Air Force Two, care aterizează la Baza Aeriană 90 de pe Aeroportul Otopeni la ora 14:25.

Vicepreşedintele american Joe Biden

Joe Biden va fi întâmpinat la Otopeni de ministrul Apărării, Mircea Duşa. Înainte de orice întâlnire oficială, el va susține pe aeroport un discurs despre relaţiile şi cooperarea dintre România şi Statele Unite, îndeosebi despre cea militară.

Vicepremierul american vine pentru a doua oară în România, precedenta vizită având loc în anul 2009. Atunci, marile subiecte de discuţie au fost vizele şi scutul antirachetă.


În timpul vizitei de două zile, cel de-al doilea om de la Casa Albă se întâlneşte cu preşedintele Traian Băsescu şi cu premierul Victor Ponta, iar principala temă de discuţie este criza din Ucraina. Pe lista subiectelor se regăsesc de asemenea securitatea energetică, combaterea corupţiei şi întărirea instituţiilor democratice româneşti. La întâlnirea de la Palatul Cotroceni sunt invitaţi şi preşedintele Camerei Deputaţilor, preşedintele Senatului şi miniştri cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale.

După întrevederea dintre Traian Băsescu şi Joe Biden, vor urma declaraţii comune de presă.


Marţi, oficialul american se întâlneşte şi cu militari conaţionali, cu soldaţi români şi familii ale celor care au luptat sau luptă încă în Afganistan.

În perioada următoare este aşteptat la Bucureşti şi secretarul american al Apărării, Chuck Hagel.


De ce vine Joe Biden la Bucureşti?

Joe Biden vine la Bucureşti pentru a da asigurări din partea Statele Unite că acestea vor ajuta România să aibă succes, să fie o democraţie puternică şi prosperă şi un aliat NATO mai puternic. Vizita este un semn de susţinere din partea Statelor Unite, care au acuzat public Rusia că vrea să destabilizeze întreaga regiune, prin anexarea Crimeei şi sprijinirea separatiştilor din estul Ucrainei.

Într-un interviu acordat agenţiei Mediafax, vicepreşedintele american a vorbit despre viitoare sancţiuni la adresa Rusiei, dar şi despre un răspuns coordonat în cazul unor noi ameninţări venite de la Moscova.


Extra-măsuri de securitate

Statutul demnitarului care va sosi în România împreună cu soţia sa, Jill, dar şi situaţia încordată din apropierea graniţelor României au dus la luarea unor măsuri excepţionale de siguranţă la Bucureşti.  În ultimele zile, au venit aici agenţi de securitate de la Washington pentru a verifica drumul pe care va circula Joe Biden. Pe toată lungimea traseului, maşinile cu agenţi vor supraveghea traficul înainte de trecerea coloanei oficiale. Gurile de canal de pe acest traseu sunt sigilate, iar din loc în loc vor supraveghea lunetiştii