monitorulcj.ro Menu
Actualitate

IPJ Cluj şi FSPAC colaborează pentru siguranța cetățenilor

Miercuri, noiembrie 2013, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj a semnat un protocol de colaborare cu Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării (FSPAC), din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca pentru a găsi împreună soluții cât mai eficiente pentru siguranța cetățenilor.

IPJ Cluj şi FSPAC colaborează pentru siguranța cetățenilor

Astfel, protocolul vizează stabilirea unui parteneriat activ şi corelarea eforturilor celor două instituţii pentru identificarea de  oportunităţi de finanţare din fonduri europene, derularea unor programe de dezvoltare profesională pentru poliţişti în cadrul facultăţii în vederea creşterii calităţii şi eficienţei serviciilor publice furnizate comunităţii clujene dar și pentru realizarea unor studii şi cercetări sociologice privind percepţia comunităţii asupra poliţiei şi a unor evaluări calitative pe teme stabilite de comun acord.

De asemenea, cu ocazia întâlnirilor din cadrul grupului de lucru, experţi din cadrul celor două instituţii vor identifica împreună modalităţi de dezvoltare a parteneriatului.