monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ultima săptămână de concerte la Toamnă muzicală clujeană

Silvia Sorina Munteanu va concerta joi la Cluj-Napoca, în cadrul ultimului concert al Toamnei Muzicale Clujene

În ultima săptămână a ediţiei cu numărul 47 de „Toamnă Muzicală Clujeană” vor avea loc 3 recitaluri din secţiunile muzicale: Serate camerale, Nestemate ale Barocului şi Jubilee muzicale.

Azi, 21 octombrie, de la ora 19, în sala Studio a Academiei de Muzică „Gh. Dima”, familia de muzicieni Manoleanu va susţine o Serată camerală cu canzoni italiane, ce cuprinde lucrări semnate de compozitorii Vincenzo Bellini, Alfredo Catalani, Gaetano Donizetti, Ruggero Leoncavallo, Umberto Giordano, Pietro Mascagni şi Giacomo Puccini.

Marţi, 22 octombrie, de la ora 19, în sala Tonitza a Muzeului de Artă Cluj, ansamblul Trio Barocco compus din Mihail Ghiga la vioară,  Csata István la viola da ghamba şi organistul Erich Türk vor interpreta lucrări de Francesco Maria Veracini, Georg Philipp Telemann şi compozitori anonimi,  după recuperări din manuscrisele de la Sf. Gheorghe, 1757.


Ultimul concert din Jubilee muzicale este susţinut joi, 24 octombrie, de la ora 19, pe scena Academiei de Muzică „Gh. Dima”, de către soprana Silvia Sorina Munteanu – cea mai bună solistă de operă din România, în anul 2010 – alături de pianista Silvia Sbârciu. Programul serii va cuprinde lucrări ale compozitorilor Giuseppe Verdi şi Richard Wagner, de la a căror naştere se împlinesc 200 de ani.

Prețul unui bilet la oricare dintre concerte este de 20 de lei, iar elevii, studenții și pensionarii beneficiază de o reducere de 50%.