Actualitate
Controale la vânzătorii de pepeni din Cluj
Poliţiştii Clujeni au organizat controale pe raza municipiului Cluj-Napoca pentru impunerea respectării prevederilor legale în domeniul comerţului cu pepeni
Cu această ocazie poliţiştii clujeni au verificat 47 de producători agricoli care comercializau pepeni pe domeniul public, 17 dintre aceştia fiind avertizaţi cu privire la respectarea prevederilor legale.
Au fost aplicate amenzi contravenţionale în valoare de 1.500 lei şi au fost ridicate în vederea confiscării 1.022 kg de pepeni, valoarea bunurilor confiscate fiind de 1.533 lei.
Reprezentanţii IPJ Cluj avertizează că aceste acţiuni vor continua şi în perioada următoare pentru prevenirea şi constatarea ilegalităţilor care se comit în acest domeniu.