monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Accident în Gheorgheni. Şoferul avea o alcoolemie record

Un incident rutier, soldat cu pagube materiale, a avut loc, azi-noapte, pe strada Aurel Suciu, din cartierul clujean Gheorgheni.

sursa foto bihon.ro

În noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 00:15, polițiştii au fost sesizaţi că un autovehicul a intrat în poarta unui imobil de pe strada Aurel Suciu din Cluj-Napoca.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au stabilit că șoferul, un bărbat, de 43 de ani, din Cluj-Napoca, se afla sub influența alcoolului.


În urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o valoare de peste 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

“În baza celor constatate, conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii gradului de alcoolemie în sânge. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, spun reprezentanţii IPJ Cluj.