monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Nereguli grave la Direcţia Silvică Cluj: Angajații lucrau pentru firme private și "cumpărau" melci de sute de mii de euro

Ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Lucia Varga, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Cluj-Napoca, că în urma controalelor la Direcţia Silvică Cluj pe vremea în care Ioan Morar era şeful Direcţiei, au fost descoperite nereguli grave: împrumuturi mascate de achiziţii de melci şi angajaţi care lucrau pentru firme private.

Ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Lucia Varga

Lucia Varga s-a declarat îngrijorată și scandalizată de jaful sistematic care a avut loc în pădurile din județul Cluj.

„Mă îngrijorează managementul prost pe care l-a asigurat fosta conducere a Direcţiei Silvice Cluj, mă îngrijorează faptul că au adus prejudicii statului prin modul în care au administrat pădurea din Cluj şi prin faptul că au făcut nişte acte administrative şi contabile pe care atunci când le vezi rămâi uimit. Direcţia Silvică Cluj a plătit 100.000 de kilograme de melci, melci oameni buni, achiziţionaţi de fosta conducere pe care au plătit-o timp de cinci luni de zile. Practic, a dat un împrumut mascat de 110.000 euro pentru o firmă privată, Rombio. Melcii au fost cumpăraţi şi revânduţi. De fapt, ei nici nu au existat, banii au fost mutaţi dintr-un cont în altul. Este o faptă de neînţeles într-un stat democratic, au încheiat contracte lucrând pentru firme private. Practic, angajaţii statului care trebuiau să administreze în favoarea statului şi a cetăţenilor resursa care le-a fost dată în administrare, şi anume lemnul, au lucrat pentru o firmă privată. Fapte penale pe care noi conform legislaţiei ne considerăm penale, aceste fapte trebuie să fie prezentate instanţei, iar vinovaţii trebuie să plătească”, a declarat Varga.


Ea a mai precizat că pădurile din județ sunt distruse și că la Cluj este situația cea mai gravă din țară.

„Pădurea din judeţ este distrusă, am constatat acest lucru şi dispun direcţiei silvice şi ocoalelor să facă o inventariere, o curăţire a pădurii, iar acolo unde pădurea se poate regenera s-o ajutăm prin lucrările de curăţire, iar  unde a fost distrusă, a fost tăiată şi nu mai avem ce face, să facem plantări de toamnă şi s-o ajutăm să se refacă. Un raport îngrijorător, un raport care nu-mi vine să cred ce constatări au fost găsite, un raport care va fi înaintat pentru a începe urmărirea penală în instanţă. Comparativ cu alte judeţe, ceea ce s-a întâmplat la Cluj este de neimaginat şi ceea ce s-a întâmplat aici a fost cu voia celor care au condus în ultima vreme România. Cu atât mai mult, am avut de aici prim ministru, Clujul trebuia să fie exemplu de funcţionare a instituţiilor statului. Acest raport ne arată faptul că instituţiile statului nu şi-au făcut datoria şi au fost protejate pentru a nu-şi face datoria”, a spus ministrul.