Actualitate
Preşedintele Băsescu se întâlneşte azi cu directorul general al FMI
Christine Lagarde, directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), va veni astăzi la ora 10,00, la Palatul Cotroceni, unde se va întâlni cu președintele Traian Băsescu, informează Administraţia Prezidenţială.
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional a ajuns luni la Bucureşti. Christine Lagarde a avut o întâlnire cu premierul Victor Ponta luni după-amiază, la Palatul Victoria.
Lagarde este la prima sa vizită la Bucureşti după numirea în funcţie, în luna iulie 2011. După România, Christine Lagarde va vizita şi Lituania, în 17 - 18 iulie.
"În timpul vizitelor, Christine Lagarde se va întâlni cu oficiali şi factori de decizie, precum şi cu reprezentanţi ai sectorului privat, ai societăţii civile şi mediului academic, pentru a discuta perspectivele economice actuale şi provocările care urmează pentru fiecare dintre cele două ţări'', precizează FMI.
Instituţia financiară arată că în timpul vizitei la Bucureşti Christine Lagarde va susţine un discurs despre identificarea unei noi paradigme de creştere economică în regiune.
În ultimii 23 de ani au avut loc în România patru vizite oficiale ale directorilor generali ai Fondului Monetar Internaţional, trei dintre acestea fiind efectuate în perioada 1990 - 1996 de Michel Camdessus, iar în 2010 a fost în vizită Dominique Strauss-Kahn.