monitorulcj.ro Menu
Economie

FMI “taie” din estimările privind creșterea economiei mondiale

Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, a pregătit duminică terenul pentru o uşoară revizuire a prognozelor de creştere ale economiei mondiale, care vor fi publicate în zilele următoare de FMI, transmite AFP.

Lagarde a subliniat că la reuniunile de primăvară ale FMI şi Băncii Mondiale, cele două organizaţii internaţionale au avertizat că relansarea economiei mondiale avansează cu trei viteze diferite, variind de la o creştere de 5,5% în economiile emergente, un avans de 2% în economiile avansate precum SUA şi Australia şi un blocaj în cazul economiile din zona euro.


'Atunci am preconizat că economia mondială va înregistra o creştere de 3,3% dar mă tem că dacă luăm în calcul ce vedem în economiile statelor emergente vom avea o creştere uşor mai mică', a declarat Christine Lagarde la o conferinţă economică organizată la Aix-en-Provence, sudul Franţei. 'Nu pot să vă dau cifre pentru că le vom publica peste două zile şi nu vreau să vreau să îi tai iarba de sub picioare economistului nostru şef', a adăugat Lagarde, potrivit Agerpres.

În raportul său semi-anual World Economic Outlook, publicat în luna aprilie, Fondul Monetar Internaţional a estimat că economia României va înregistra o creştere de 1,6% în 2013 şi un avans de 2% în 2014. Tot atunci FMI a revizuit în scădere estimările privind evoluţia economiei mondiale în 2013 şi 2014, din cauza reducerii cheltuielilor guvernamentale în SUA şi a recesiunii din Europa. Potrivit FMI economia mondială ar urma să înregistreze un avans de 3,3% anul acesta şi unul de 4% anul viitor, după ce în ianuarie estima o creştere de 3,5% în 2013 şi de 4,1% în 2014.