Alimentul care este nociv pentru ficat. Ficatul îndeplinește o serie de funcții foarte importante pentru organismul nostru. Potrivit medicilor, nu doar alcoolul îmbolnăvește ficatul. Acest aliment este iubit de consumatori.
Condimentul care te ajută să slăbești. Cei care își doresc să scape de kilogramele în plus trebuie să aibă grijă, pe lângă mâncarea pe care o consumă, și la condimentele pe care le adaugă în aceasta.
Mai multe magazine mari din Cluj au rămas cu rafturile goale la produsele de bază (făină, zahăr, pâine).
Detaliul neștiut despre ciocolată! Află de ce ajungi să fii dependent de ciocolată după doar câteva bucăți consumate.
Băuturile alcoolice consumate în cantități considerate peste limita normală reprezintă un pericol pentru sănătate, fiind un adevărat „dușman” pentru organism. Unele băuturi pot fi însă mult mai periculoase decât altele.
Organizația Mondială a Sănătății a transmis câteva sfaturi pentru persoanele infectate cu COVID-19. Cei cu o formă ușoară a bolii și care se află izolați acasă ar trebui să evite consumul unor alimente, pentru ca organismul să se refacă mai ușor.
Băuturile produse de PepsiCo Inc ar urma să conțină mai puțin zahăr
A început postul Crăciunului, iar în această perioadă pandemică, trebuie să avem grijă de organismul nostru. Prin urmare, anul acesta trebuie să eliminăm câteva alimente.