Traficul în zona străzii Valea Seacă se desfășoară cu dificultate în urma unui accident petrecut în jurul orei 11:00.
O familie de pe strada Valea Seacă a rămas fără casă după un incendiu izbucnit în noaptea de Anul Nou.
A demarat lărgirea podului de pe Calea Baciului, în apropiere de Petrom, urmând ca pe acesta, circulaâia să se desfășoare pe patru benzi, începând cu vara anului viitor.
Moșia de pe Valea Seacă aparținând odată omului politic Alexandru Vaida-Voevod a fost scoasă la vânzare.
După ce în luna noiembrie 2019, DRDP Cluj a extins circulația la trei benzi pe podul peste Valea Seacă, CNAIR caută o firmă pentru executarea unor lucrări de întreținere a acestuia, în valoare de aproape un milion de lei.
Un accident spectaculos a avut loc pe strada Valea Seacă după ce un şofer s-a răsturnat şi a ajuns în curtea unei case
Strada care face legătura între Cluj-Napoca şi satul Popeşti nu a fost asfaltată de ani buni. Primăria a mai peticit pe ici colo câte ceva, dar cu toate acestea strada Valea Seacă arată în continuare mai rău ca la ţară, unde în ultimii ani uliţele au început să se asfalteze.
Primăria Cluj-Napoca va trebui să plătească despăgubiri în valoare de 3300 de euro după ce a pierdut un proces cu un şofer care şi-a avariat maşina într-o groapă din carosabil. Procesul a început în urmă cu cinci ani la Judecătoria Cluj-Napoca. De abia în luna mai 2015, Tribunalul Comercial Cluj a respins recursurile Primăriei Cluj-Napoca şi a firmei de asigurări, împotriva sentinţei Judecătoriei Cluj-Napoca care i-a dat câştig de cauză şoferului.