monitorulcj.ro Menu

Angajaţii Operei din Cluj, scrisoare deschisă către Victor Ponta. Marius Budoiu şi Sabin Mircea Rus, în vizorul sindicaliştilor

Sindicatul Transilvania Art a angajaţilor din Opera Naţională Română Cluj-Napoca a trimis o scrisoare deschisă premierului Victor Ponta prin care semnalau mai multe încălcare a legii, precum şi abuzuri comise de către conducerea instituţiei. Aceştia îl acuză pe directorul Operei Marius Budoiu că direcţiona beneficiile cuvenite Operei şi angajaţilor spre un ONG fondat de Sabin Mircea Rus.

Ramon Vargas, al treilea tenor al lumii, va concerta la Cluj

A patra ediție a Festivalului Studenţesc de Operă ”Viva Vox” se va desfășura în perioada 5 – 11 mai 2014 și este organizat de Academia de Muzică ”Gheorghe Dima” în parteneriat cu Opera Națională din Cluj-Napoca.

Angajaţii Operei Naţionale din Cluj, nemulţumiţi că lucrează de 1 Decembrie. Conducerea Operei: Vor să saboteze cel mai bun spectacol al anului

Mai mulţi angajaţi ai Operei Naţionale Române Cluj-Napoca s-au arătat nemulţumiţi de faptul că au fost obligaţi să lucreze în data de 30 noiembrie şi 1 Decembrie, „zile libere prin lege”, după cum declară aceştia. Într-un comunicat de presă semnat “angajaţi Operă Cluj” aceştia precizează că, printr-o decizie abuzivă a conducerii, au fost chemaţi la repetiţii, înălcându-se astfel prevederile Codului Muncii. Conducerea Operei arată că instituţia are un regim special.

Balerinii de la Opera Română, premiaţi de comunitatea clujeană cu al 13-lea salariu

Un grup de clujeni care au dorit să-şi păstreze anonimatul au donat, impresionaţi de situaţia financiară dificilă a membrilor corpului de balet, suma de 50.000 lei pentru a le asigura acestora cel de-al 13-lea salariu, dar şi pentru organizarea unei reprezentaţii care să poată fi oferită gratuit comunităţii.