monitorulcj.ro Menu

Iohannis primarul. Dar președintele?

Grădinar în timpul liber, iubitor de pisici, amator de drumeţii pe crestele Făgăraşului, Klaus Iohannis și-a început cariera ca profesor de fizică la Agnita, iar duminică va depune jurământul de învestitură în funcția de președinte al României.

CC a amânat dezbaterea articolului privind incompatibilitatea aleşilor locali

Judecătorii Curţii Constituţionale (CC) au decis marţi să amâne pentru 16 decembrie cu privire la articolul din Legea 161/2003 în baza căruia ANI i-a declarat incompatibili pe mai mulţi aleşi locali, între care şi pe câştigătorul alegerilor prezidenţiale Klaus Iohannis, potrivit unor oficiali ai CC.