monitorulcj.ro Menu

Tristeţe fără margini la înmormântarea strănepotului lui Iuliu Maniu. Sute de oameni l-au condus pe ultimul drum pe Matei Boilă – FOTO - VIDEO

Sute de oameni l-au condus pe ultimul drum pe strănepotul lui Iuliu Maniu. Prieteni, rude sau apropiaţi, cu toţii au venit să-şi ia rămas bun de la preotul clujean Matei Boilă, cel care și-a asumat responsabilitatea de a fi descendent al familiei Maniu şi care a luptat alături de Corneliu Coposu, pentru a duce la îndeplinire testamentul lui Iuliu Maniu. Slujba de înmormântare a fost ţinută de un sobor de 15 preoţi. Cei prezenţi la înmormântare au îndurat cu greu căldura, iar unei persoane i s-a făcut rău fiind nevoie de intervenţia medicilor de pe ambulanţă.

INTERVIU cu strănepotul lui Iuliu Maniu, preotul Matei Boilă: „Trebuie să vă fac o mărturisire despre Maniu pe care n-am mai făcut-o nimănui” FOTO

Interviul sintetizează anii petrecuți de preotul Matei Boilă în preajma marelui om politic Iuliu Maniu. În plină campanie națională de strângere de fonduri pentru salvarea Conacului de la Bădăcin, un membru al familiei se destăinuie şi creionează portretul omului Iuliu Maniu. Numai o cunoaștere profundă a vieții lui ne poate face să înţelegem de ce, de atâta timp, nu s-a putut interveni în această cauză.

Preot clujean suspendat în urma unui accident auto

Preotul care a provocat un accident rutier în care a fost implicată şi o femeie gravidă, în a doua zi de Crăciun, a fost suspendat de Mitropolia Clujului, Albei şi Maramureşului, până la finalizarea procesului deschis pe numele său.