O participantă la petrecerea ilegală organizată în noaptea de vineri spre sâmbătă în Pădurea Hoia-Baciu a povestit cum evenimentul a fost organizat în secret, iar condițiile ori măsurile de protecție pentru cei care au luat parte la petrecere au lipsit complet. Mai mult, ea acuză organizatorii de evaziune fiscală.
Două petreceri ilegale au avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Cluj. Polițiștii au întrerupt evenimentele, la unul dintre acestea participând nu mai puțin de 500 de persoane.
Organizatorul „Marșului Haosului Imobiliar”, Adrian Dohotaru, a anunțat că a fost strânsă prin intermediul donațiilor, suma necesară achitării amenzii primite în urma protestului. Clujenii s-au mobilizat și au adunat banii pentru amendă, care nu va mai fi contestată de activist.
Activistul clujean Adrian Dohotaru a anunțat organizarea unui protest menit să apere Pădurea Hoia-Baciu de construcțiile haotice. Clujenii sunt chemați sâmbătă, 20 martie, pentru a participa la „Marșul Haosului Imobiliar”.
Poiana Rotundă și nu numai au devenit raiul pasionaților de enduro din jurul Clujului.
Sătul de tăierile de lemne mai mult sau mai puțin legale din jurul Clujului, un cetățean vine cu o soluție pentru autoritățile locale, dar și pentru oamenii legii.
Zona Parcului Etnografic Național „Romulus Vuia” se va transforma radical odată cu amenajarea unei bariere vegetale.
Multe locuri din Cluj îți pot oferi fiori pe tot corpul, mai ales locurile urbane care au în spatele lor legende înfiorătoare.