monitorulcj.ro Menu

Traian Băsescu: Am trimis la CSM o copie a actului de coabitare

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la Palatul Cotroceni, că Victor Ponta şi Crin Antonescu, actorii loviturii de stat din 2012, au demonstrat de la semnarea acordului de coabitare că nu au înţeles nimic din ce au făcut în vara anului trecut.

Antonescu nu mai vrea prelungirea "comediei" pactului de coabitare

Pactul de coabitare instituţională dintre preşedinte şi premier a pus România în lumina unei ţări semibananiere în Europa şi n-are niciun rost ca o astfel de "comedie" să fie prelungită, a susţinut vineri preşedintele PNL, Crin Antonescu şi co-preşedinte al USL.

Traian Băsescu: Pentru Emil Boc a fost o uşurare că a plecat de la Palatul Victoria fără să spună un "Da" hotărât pentru proiectul Roşia Montană

Preşedintele României, Traian Băsescu, a declarat în noul sezon al emisiunii "După 20 de ani", de la PRO TV că, în opinia sa, protestul de la Roşia Montană este unul "fabricat", în timp ce cel organizat în Piaţa Universităţii din Bucureşti este "curat". Mai mult, acesta a spus că nu ştie dacă lui Emil Boc i-a fost frică de daunele de imagine. “Pentru Emil Boc a fost o uşurare că a plecat de la Palatul Victoria fără să spună un "Da" hotărât pentru proiectul Roşia Montană”, a spus Băsescu.