Motorul de căutare Google şi-a modificat, vineri, logoul pentru a-l sărbători pe primul preşedinte de culoare al Africii de Sud, Nelson Mandela, considerat un simbol al libertăţii şi iertării, la împlinirea a 96 de ani de la naşterea acestuia.
O plângere a fost depusă împotriva CIA, miercuri, la Washington, de către un doctorand care a solicitat documente pentru a clarifica rolul Executivului american în arestarea lui Nelson Mandela în perioada regimului de apartheid, în 1962.
Sicriul lui Nelson Mandela, învelit în steagul Africii de Sud, a fost transferat sâmbătă dimineaţa pe un aeroport militar în apropiere de Pretoria, în cadrul unei ceremonii organizate de către Congresul Naţional African (ANC).
Preşedintele SUA, Barack Obama, premierul britanic David Cameron şi premierul danez Helle Thorning-Schmidt au fost surprinşi în timp ce se fotografiau singuri, cu un telefon, râzând, la ceremonia de omagiere a lui Nelson Mandela.
Primul-ministru Victor Ponta se află marți în Africa de Sud pentru a participa la funeraliile naționale ale fostului președinte Nelson Mandela, care vor avea loc pe stadionul FNB din Johannesburg.
Sud-africanii şi străinii se îndreaptau în masă, marţi dimineaţă, către stadionul Soccer City din Soweto, unde 80.000 de persoane ar urma să participe la ceremonia de adio organizată în memoria fostului preşedinte sud-african Nelson Mandela, decedat joi seara, la vârsta de 95 de ani.
Dalai Lama, nu va participa la funeraliile lui Nelson Mandela, amândoi laureaţi ai premiului Nobel, a declarat purtătorul său de cuvânt duminică.
Fostul președinte sud-african Nelson Mandela va fi înmormântat pe data de 15 decembrie în satul natal Qunu (situat în partea de sud a țării), o ceremonie națională în memoria sa fiind programată pentru 10 decembrie pe stadionul din Soweto, în apropiere de Johannesburg, a anunțat vineri președintele Jacob Zuma.