Moneda naționalăa avut o sedinta foarte liniștită, în concordanță cu tendințele care s-au manifestat în regiune.
Moneda naţională şi-a continuat evoluţia uşor pozitivă, care s-a manifestat la începutul săptămânii.
Joia trecută, sub presiunea pieţelor financiare internţionale, care înregistrau pierderi consistente pe fondul creşterii temerilor că economia mondială şi-a încetinit creşterea, cursul euro urca la 4,43 lei.
Leul a avut săptămână aceasta faţă de euro o evoluţie în „dinţi de furculiţă”, în care deprecierile au fost urmate imediat de aprecieri, cursul mişcându-se într-un culoar mai mic de un ban.
După şase şedinţe consecutive de apreciere faţă de euro, ieri leul a înregistrat o uşoară corecţie negativă, moneda unică oprindu-se în apropierea pragului de 4,40 lei.
În timp ce moneda europeană se depreciază rapid în faţa dolarului, leul cunoaşte o perioadă pozitivă, el reuşind, în ultimele şase şedinţe de tranzacţionare să scadă în faţa euro cu peste patru bani.
La data de 17 mai, ora 13:00, Poliţia municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată de o angajată a unei case de schimb valutar că ar fi fost înşelată în contexul efectuării unei tranzacţii.
Moneda națională a României împlinește marți 147 de ani de la prima apariție. La 22 aprilie 1867, în timpul domniei regelui Carol I, a fost promulgată Legea Monetară a României, care stabilea leul drept monedă naţională.