monitorulcj.ro Menu

Traseiştii scapă din nou

Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a decis zilele trecute că primarii şi consilierii care au trecut la alte partide, ca urmare a aplicării Ordonanţei 55/2014 declarată neconstituţională de CC, nu-şi vor pierde mandatele. Ulterior, deputaţii au respins în plen ordonanţa care a legalizat traseismul aleşilor locali, ca urmare a decizie Curţii Constituţionale, fără însă a-i sancţiona pe cei care au părăsit partidul pe listele căruia au fost aleşi. Cum comentează specialiştii în drept această situaţie?

Ce se întâmplă cu aleşii locali traseişti

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a decis marţi cu privire la situaţia aleşilor locali care şi-au schimbat partidul în baza ordonanţei 55/2014, supranumită "Ordonanţa traseiştilor".

„Traseiştii“ nu îşi vor pierde mandatele aşa uşor

Curtea Constituţională (CC) a decis că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 55/2014 privind migraţia aleşilor locali este neconstituţională, fiind admisă astfel sesizarea parlamentarilor PNL. Efectele acestei ordonanţe rămân însă în vigoare, deci aleşii locali care au migrat nu îşi vor pierde mandatele. Cel puţin deocamdată.

Alin Tişe: „Ordonanţa privind migraţia aleşilor este culmea traseismului! DNA să verifice sumele alocate de CJ Cluj, primarii trecuţi la PSD au primit mulţi bani“

Senatorul liberal Alin Tişe a criticat proiectul de lege de aprobare a OUG 55 care a permis migraţia aleşilor locali. Totodată, parlamentarul a cerut DNA să verifice alocările de sume de la Consiliul Judeţean Cluj pentru comune conduse de primari care au trecut la PSD în urma acestei ordonanţe.