Gala Excelenței în Mediere aduce medierea și mediul de afaceri acolo unde le este locul: împreună. Evenimentul va avea loc pe 16 aprilie, la Cluj-Napoca, și este organizat de mediatorul medieșean Anca Lucia Stancu.
Institutul de Mediere, Negociere şi Arbitraj organizează joi, 16 octombrie, începând cu ora 14.00, în Aula Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, prima ediţie a Conferinţei "Conflict Resolution Day".
Preşedintele Consiliului de Mediere din România, Dorin Bădulescu, susţine că decizia CC care a declarat neconstituţională obligativitatea participării la şedinţe de informare privind avantajele medierii este "distrugătoare pentru cetăţean", adăugând că aşteaptă motivarea Curţii.
Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a declarat marți, la Cluj-Napoca, că introducerea noilor coduri poate contribui la degrevarea instanțelor de judecată, însă e nevoie și de o mai mare încredere în toate mecanismele justiției, cum ar fi și alternativele de mediere și arbitraj.
Începând cu 1 august, o parte din acţiunile civile şi penale vor fi respinse de către instanţele de judecată dacă părţile nu vor trece, înainte de începerea procesului, printr-o şedinţă obligatorie de informare asupra avantajelor medierii.