Pilotul ceruse devierea de la traseu. Aeronava s-ar fi prăbuşit în largul Insulei Belitung.
Rude ale pasagerilor zborului MH370 vor să ofere suma de cinci milioane de dolari (3,7 milioane de euro) oricărei persoane deţine informaţii despre avionul de tip Boeing 777 aparţinând companiei Malaysia Airlines, de la a cărui dispariţie se împlinesc trei luni duminică.
Rude ale chinezilor care se aflau la bordul avionului companiei Malaysia Airlines, dispărut în urmă cu aproape două săptămâni de pe radare, şi-au exprimat vineri furia, în cursul primei întâlniri cu reprezentanţi ai autorităţilor malaysiene, cărora le reproşează că au pierdut timpul.
China va mobiliza cel puţin şapte nave în sudul Oceanului Indian, unde au fost reperate "obiecte plutitoare" de mari dimensiuni, considerate ca fiind posibile rămăşiţe ale zborului MH370 dispărut, a anunţat vineri presa oficială.
Oficiali militari malaysieni sunt de părere că avionul de tip Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines, dispărut de o săptămână, ar putea să fi fost deturnat către Oceanul Indian de o persoană care cunoştea foarte bine rutele aeriene şi poziţiile radarelor.
Malaysia a trimis un avion către o zonă maritimă în care trei obiecte plutitoare au fost descoperite de către un satelit chinez, au anunţat autorităţile, în a şasea zi de căutări ale zborului MH370 Kuala Lumpur-Beijing, dispărut de pe radare cu 239 de persoane la bord
Un oficial vietnamez a declarat, duminică seara, că au fost văzute posibile rămăşiţe ale avionului Boeing 777 al Malaysia Airlines, dispărut sâmbătă.
Autorităţile din Malaezia cercetează identitaţile a patru pasageri consideraţi suspecţi, fiind luată în calcul şi ipoteza unui atac terorist.