În ultimele zile, zeci de clujeni au primit acasă scrisori oficiale, cu antetul DIICOT sau DNA, prin care sunt anunțați că au fost ascultați și filați de SRI, în diferite dosare penale, cu mandat de la judecător. Deși termenul obligatoriu este de zece zile, oamenii au fost informați după patru ani.
Avocatul Radu Chiriţă, cadru didactic la Facultatea de Drept a Universitatea ”Babeş-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca, a solicitat tuturor instanţelor din ţară să îi comunice numărul solicitărilor de interceptări telefonice din perioada 2010–2015, estimând că au fost ascultate circa 300.000 de persoane.
În dosarul de corupţie al fostului preşedinte de Consiliu Judeţean, Horea Uioreanu, procurorii anticorupţie i-au interceptat pe Sanda Oltean şi Claudiu Salanţă în timp ce vorbeau despre mai multe nereguli şi ilegalităţi care se desfăşurau sub ochii lor fără ca niciunul să ia atitudine. Un dialog dintre Claudiu Salanță și Sanda Oltean, eliminat (intenționat?) din transcrierea de la dosar lasă să se înțeleagă că arhitectul șef știa din aprilie anul trecut de concursul fraudat de fosta sa colegă.
Un polițist local de la Primăria Cluj Napoca a fost trimis în judecată pentru înșelăciune fiind acuzat că a luat mită și le-a promis mai multor nevoiași că le rezolvă locuințe sociale.
Depourile CFR Călători din Bucureşti şi nouă judeţe, unde miercuri au fost făcute percheziţii, au dat preferenţial contracte de furnizare de produse în valoare de peste 191.000 de lei, şefii acestora fiind puşi de fostul director din companie Teodor Gavriş să atribuie contractele firmei Ecomet West.
Dorin Cocoş îi spunea lui Dinu Pescariu, într-o discuţie din septembrie, când vorbeau despre semnarea unor chitanţe antedatate pentru o parte a banilor primiţi în schimbul traficului de influenţă pentru contractul privind licenţele Microsoft, că a vorbit şi cu "Elena".
Mai multe avioane militare ruseşti au fost interceptate în cursul acestei săptămâni, de către avioane militare americane şi canadiene, în zone de restricţie din apropiere de Alaska şi Canada, au anunţat, vineri, oficiali americani din domeniul apărării, citaţi de AFP.
La dosarul de corupţie al preşedintelui CJ Cluj, Horea Uioreanu, există o interceptare a unei discuţii telefonice între preşedintele Consiliului Judeţean Cluj şi soţia acestuia, deputatul PNL Cluj, Elena Uioreanu în care cei doi se ceartă ca la uşa cortului.