Primăria Cluj-Napoca şi ISU Cluj au anunţat, miercuri, construirea unui heliport pe amplasamentului unei parcări din zona centrală a oraşului, situată în imediata vecinătate a primăriei, care va fi folosit pentru cazuri medicale de urgenţă.
Sâmbătă, Unitatea Specială de Aviaţie Cluj – Napoca şi-a deschis porţile vizitatorilor pentru a sărbători Ziua Aviaţiei printr-un zbor de agrement deasupra Clujului pentru cei interesaţi.
SMURD Cluj va primi luna viitoare un elicopter de terapie intensivă complet dotat, acesta fiind ultimul aparat de zbor dintr-un lot de şase unităţi, achiziţionat de Ministerul Sănătăţii în urma unei licitaţii.
Reprezentanţii IPJ Cluj au anunţat în cursul zilei de miercuri că de 1 Mai, în premieră, cu sprijinul Unităţii Speciale de Aviaţie Cluj-Napoca, în intervalul orar 09:00-14:00, un elicopter va survola principalele artere rutiere din judeţ pentru monitorizarea traficului şi coordonarea efectivelor angrenate în acţiuni.
Pentru asigurarea fluenţei traficului rutier şi a prevenirii accidentelor de circulaţie, cu ocazia zilei de 1 Mai, efective din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj vor fi angrenate în acţiuni preventive şi de impunere a legislaţiei irutiere.
Traficul rutier va fi supravegheat cu 400 de radare în perioada minivacanţei de 1 Mai, iar autostrăzile şi DN1 vor fi monitorizate inclusiv cu un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie, pentru asigurarea ordinii publice fiind mobilizaţi 25.000 de poliţişti, jandarmi şi pompieri.
Militarul rănit într-un poligon din localitatea sibiană Cârţişoara şi transferat, joi, cu un elicopter SMURD la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Mureş are leziuni care nu-i pun viaţa în pericol, a declarat şeful unităţii medicale mureşene, Ovidiu Butuc.
Ministerul Sănătăţii va dota regiunea NV cu un elicopter până la sfârşitul acestui an, urmând ca acesta să devină funcţional la începutul anului 2014. Un alt elicopter va fi trimis în zona Galaţi. Deocamdată nu se cunoaşte care va fi amplasamentul elicopterului pentru regiunea NV.