Decizia BNR de miercuri de a reduce dobânda sa de politică monetară de la 1,75 la minimul istoric de 1,50%, măsura luată pentru atenuarea impactului economic al pandemiei de coronavirus, nu a afectat evoluția leului.
Cursul euro a crescut marți de la 4,8423 la 4,8430 lei, foarte aproape de recordul de 4,8448 lei. Culoarul de tranzacționare era redus, 4,84 – 4,846 lei.
Procurorii DNA susţin că Darius Vâlcov a folosit informaţii obţinute când a fost primar, senator şi ministru, pentru a sprijini firme pe care le administrează prin interpuşi, procurorii precizând că el ar fi obţinut astfel trei lingouri de aur, bani şi tablouri.
După trei şedinţe consecutive de depreciere, ieri leul a reuşit să câştige teren în faţa principalelor monede.
România a atras 2 miliarde dolari de pe pieţele internaţionale prin două emisiuni de obligaţiuni, cu maturităţi de 10 şi 30 de ani, la randamente sub nivelurile indicative prezentate investitorilor.
Cursul monedei unice a scăzut ieri de la 4,4422 lei, maximul ultimelor şase şedinţe, la 4,4328 lei, într-o şedinţă liniştită, cu volume de tranzacţionare reduse.
Trezoreria americană a avertizat că guvernul Statelor Unite riscă să rămână fără bani pentru plata facturilor, scoţând în evidenţă termenele limită fiscale cu care se confruntă SUA în contextul disputelor politice din Congres, scrie Financial Times, citat de Ziarul Financiar.