Un tânăr de 24 de ani din județul Alba a fost ucis, iar principalul suspect este chiar concubina sa. Anchetatorii o au în custodie.
O mama duce o luptă oarbă de cu justiția clujeană și cu fostul iubit pentru a-și păstra copilul lânga ea. Deși are nu unul, ci două ordine de protecție împotriva tatălui, judecătorii consideră că cei doi trebuie să-și crească copilul împreună. Primele bătăi au venit când era însărcinată, făcându-l să îl părăsească, dar violențele nu s-au oprit nici după nașterea copilului. Tatăl copilului nu a făcut nicio zi de închisoare.
Chiar dacă obţinuse la sfâşitul anului trecut drept de rezidenţă definitivă pe teritoriul Emiratelor Arabe Unite, omul de afaceri Florian Walter a declarat că el a fost cel care a decis să se predea în regim de urgenţă.
Patronul Romprest, Walter Florian, fost patron al echipelor de fotbal "U" Cluj şi Petrolul Ploieşti, dat în urmărire din mai 2015, a ajuns în țară, în custodia Poliției. Cum arată acum patronul Universității Cluj?