monitorulcj.ro Menu

Un an de la tragedia din Apuseni. Momente emoţionante la parastasul de pomenire

Un parastas de pomenire a victimelor accidentului aviatic produs în 20 ianuarie 2014, în Munții Apuseni, a avut loc sâmbătă, la împlinirea unui an de la tragedie, chiar în locul în care a căzut aeronava, la peste 1.400 de metri altitudine, slujbă la care au fost prezenți apropiați ai pilotului Adrian Iovan, printre care și fosta soție a acestuia, Romanița.

Supraviețuitorii accidentului aviatic din Apuseni, cetățeni de onoare ai comunei Horea

Trei dintre supraviețuitorii accidentului aviatic din 20 ianuarie - medicii Sorin Ianceu și Radu Zamfir și copilotul Răzvan Petrescu - au primit duminică în Mătișești - Horea, în cadrul Târgului Lemnarului, titlul de cetățean de onoare al acestei comune din Apuseni, după ce cu o zi înainte, sâmbătă, au urcat, ultimii doi pentru prima dată, la locul în care s-a prăbușit avionul.

FOTO: Ei sunt cei trei EROI care au ajuns primii la locul accidentului aviatic

Trei eroi, aşa cum îi putem numi, horenii Argentin Todea, Gheorghe Giurgiu şi Gheorghe Trif au fost cei care au ajuns, luni seară, primii şi au descoperit locul accidentului aviatic din Munţii Apuseni, cei care au încercat să îi ajute pe răniţi, făcându-le foc şi încălzindu-i cu propriile haine.