Naţionala de handbal feminin a României s-a calificat, duminică, la Kolding, în sferturile de finală ale Campionatului Mondial din Danemarca, după ce a eliminat în optimile competiţiei, cu scorul de 25-22 (13-8), chiar deţinătoarea titlului, Brazilia.
Selecționata României a fost învinsă de reprezentativa Rusiei cu scorul de 30-27 (17-16), vineri, la Frederikshavn, în ultimul său meci din Grupa D a Campionatului Mondial de handbal feminin din Danemarca.
Timp de două zile Cluj-Napoca a fost capitala mondială a handbalului feminin, la Trofeul Carpați participând unele dintre cele mai importante echipe naționale din lume.
Echipa naţională a României a câştigat cel de-al doilea meci din cadrul Trofeului Carpaţi, în faţa reprezentativei Braziliei, scor 27-19, şi s-a calificat în finala mare a competiţiei.
Cele șase componente ale naționalei Braziliei, care evoluează în campionatul românesc, și-au testat abilitățile la volan.
Federația Română de Handbal a pus în vânzare bilete și abonamente pentru competiția handbalistică, Trofeul Carpați, care va avea loc în perioada 20-21 martie în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.
Un club brazilian de fotbal angajează mamele suporterilor ca personal de ordine la meciuri, în speranța că acest gest va descuraja gesturile nesportive venite din tribune, inițiativa fiind luată de Sport Club do Recife.
După șase ani de absență, trofeul de tradiție a României se reîntoarce Cluj-Napoca.