Masca de protecție a devenit obligatorie în toate spațiile închise și deschise, fiind doar câteva excepții mici, precum reprezentanții cultelor religioase.
Emanuel Ungureanu a criticat reacția Bisericii Ortodoxe Române (BOR) pe tema introducerii educației sexuale ca materie în școli.
Biserica Ortodoxă Română nu este de acord cu introducerea unei noi materii de educație sexuală în școli, deoarece există deja noțiuni predate la alte materii, susține instituția.
Mai mulți duhovnici au transmis conspirații despre vaccinul anti-COVID și pandemie, dar acestea nu sunt aprobate de Biserica Ortodoxă Română.
Sinodul Bisericii Ortodoxe a decis ca ritualul botezului să nu fie schimbat, chiar dacă în ultimii ani au fost mai multe cazuri în care bebelușii au murit.
Marcel Vela a anunţat că acordul dintre MAI şi BOR a fost modificat pentru sărbătorile pascale.
Ministerul Afacerilor Interne şi Biserica Ortodoxă Română au fost ţinta mai multor glume pe internet după ce autorităţile au anunţat cum vor primii ortodocşii lumină şi Paşti.
Klaus Iohannis a părut extrem de deranjat de modul în care MAI şi BOR au ales să trateze sărbătorile pascale în plină pandemie de COVID-19.