Două persoane de aproximativ 90 de ani au fost rănite grav în urma unei explozii petrecute în propria casă.
Meteorologii au anunțat caniculă în toată țara, iar cei mai expuși sunt bolnavii și persoanele vârstnice. Iată câteva sfaturi utile pentru a te proteja de căldura excesivă.
UBB Cluj și alte universități membre ale Consorțiului Universitaria dezaprobă decizia luată de Guvern privind pensiile și creșterea vârstei de pensionare la 70 de ani.
Urmează modernizarea unui centru de zi din Cluj pentru vârstnici. Investiția se va ridica la peste un milion de lei.
Pensii 2021. A fost votată legea care exclude erorile de calcul în ce privesc pensiile. Noua lege a fost votată cu o majoritate covârșitoare.
Boala Parkinson este tot mai întâlnită în rândul oamenilor în vârstă, dar nu numai. S-a aflat o posibilă cauză a declanșării bolii.
Germania au fost raportate până în prezent 42 de cazuri de cheaguri de sânge rare, majoritatea după vaccinarea cu vaccinul anti-COVID-19 al AstraZeneca.
Un medic din Cluj-Napoca, infectat cu noul coronavirus, și-a îngrijit pacienții din scaunul cu rotile și aproape că a ajuns prea târziu la spital.