monitorulcj.ro Menu

ATACURILE de la Londra: Apartamentul unor ROMÂNI, percheziţionat în investigaţia privind atentatul. The Telegraph: Românii au fost reţinuţi/ Ambasadorul Dan Mihalache: Verificăm, nu putem confirma sau infirma

Poliţia britanică a efectuat, în cadrul anchetei privind atacurile teroriste, percheziţii în apartamentul în care locuiau doi cetăţeni români şi un somalez, afirmă un martor citat de publicaţia The Guardian, în timp ce cotidianul The Telegraph susţine că românii au fost reţinuţi.

Arestări după atentatul de sâmbătă

Poliția a efectuat 12 arestări duminică, în cursul unui raid efectuat în estul Londrei, în legătură cu atentatul comis sâmbătă noaptea în centrul capitalei londoneze, soldat cu șapte morți și 48 de răniți, potrivit Reuters.

Ambasadorul României la Londra: Nu există români printre victime

Dan Mihalache, ambasadorul României la Londra, a anunţat că nu există români printre victimele atacurilor teroriste. Deşi în prezent se află în România, el fiind sâmbătă seară naş la nunta unor prieteni, Dan Mihalache a explicat că a comunicat permanent cu celula de criză înfiinţată după atentate la ambasada pe care o conduce la Londra şi că „totul a fost sub control”.