Astronomi români din Bucureşti şi din Cluj, alături de alţi parteneri internaţionali, au iniţiat şi derulat o campanie de observaţii dedicată studierii unui asteroid geointersector cu potenţial de pericol pentru Pământ, informează Agenţia Spaţială Română (ROSA).
În cadrul unei echipe majoritar formate din amatori şi studenţi, trei români, printre care şi un clujean, au descoperit la începutul lunii iunie primul asteroid apropiat de Pământ. Cel care a făcut descoperirea, programator IT din Cluj-Napoca, spune că este “ceva deosebit pentru un astronom amator”.“Este o premieră pentru România. Este primul asteroid apropiat de Pământ descoperit de români”, îşi începe tânărul povestea.
Un corp ceresc de mici dimensiuni descoperit săptămâna trecută, va trece la mică distanţă de Terra, miercuri seară, pe o traiectorie plasată între planeta noastră şi Lună.