Băiatul de 13 ani din Florești care a dispărut acum două zile, a fost găsit în comuna Baciu! Băiatul este teafăr.
Primul centru de tip Respiro pentru persoane adulte cu dizabilități se va înființa la Cluj. Fiecare pacient va fi îngrijit și supravegheat 24 din 24.
1.079 de persoane au fost vaccinate la Cluj, în ultimele 24 de ore.
În perioada 1-4 septembrie, Primăria municipiului Cluj-Napoca, prin Direcția de Asistență Socială și Medicală (DASM), va distribui măști de protecție facială în mod gratuit.
Copiii care fac parte din comunitățile de romi ale municipiului Cluj-Napoca vor beneficia începând de luni de wi-fi gratuit pentru a avea acces la educație.
Consilierii locali din Cluj-Napoca urmează să aprobe alocarea unei sume importante de bani pentru programul social „Alimente”.
Consiliul Local Cluj-Napoca a aprobat o rectificare bugetară a municipiului cu suma de 18,8 milioane de lei, pentru implemantarea unor măsuri prevăzute de ordonanța militară cu numărul 4, pentru prevenirea răspândirii infectării cu COVID-19.
Primarul municipiului Cluj-Napoca dă de pământ cu administrația centrală și susține că autoritățile locale sunt nedreptățite în urma deciziilor financiare dictate de la București. “De la începutul anului, Clujul a pierdut 5 milioane de euro”, spune Boc.