Într-o nouă dovadă de retorică belicoasă neo-imperialistă, liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a semnat recent o serie de decrete care vizează redenumirea unor unități ale forțelor armate ruse. Un regiment are o un nou nume cu o trimitere directă la adresa României – „Transilvania”.
Armata rusă mobilizează trupe şi sute de echipamente militare, inclusiv lansatoare mobile de rachete, tancuri şi artilerie, la o bază din apropierea frontierei cu Ucraina, potrivit unui reporter al agenţiei Reuters.
Vladimir Putin recunoaşte legitimitatea alegerilor prezidenţiale din Ucraina, programate pe 25 mai. El a retras trupele de la graniţă și a cerut amânarea referendumurilor din oraşele separatiste.
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a recunoscut pentru prima dată, joi, că forţele armate ruse erau prezente în Crimeea la referendumul din martie, care a permis alipirea peninsulei ucrainene la Rusia.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că salută începerea dezangajării forţelor militare ale Federaţiei Ruse de la frontiera cu Ucraina, acesta fiind rezultatul discuţiilor la cel mai înalt nivel dintre preşedintele SUA, Barack Obama, şi preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.
Forţe ruse au luat cu asalt, luni dimineaţa, o bază militară ucraineană la Feodosia, în Crimeea, a anunţat într-un mesaj postat pe pagina de Facebook Vladislav Seleznev, un purtător de cuvânt al forţelor ucrainene în peninsulă.
Un militar ucrainean a fost ucis marţi, într-o tentativă de luare cu asalt a unei unităţi militare din Simferopol, capitala provinciei Crimeea, ocupată de trupe ruse, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului ucrainean al Apărării în Crimeea pentru AFP.
Armata ucraineană a respins ieri un atac al Forţelor Navale ruse în contextual în care liderii de la Moscova refuză negocierile cu noua Administraţie proeuropeană de la Kiev.