monitorulcj.ro Menu

ANALIZĂ VALUTARĂ. Euro a revenit la valorile din aprilie

Evoluția numărului de infectări din Statele Unite, unde peste 1% din populație a fost infectată, dar și creșterea apetitului pentru risc, în condițiile în care Europa dă semne de redresare a economiei în formă de „V", la fel ca și cea din China, a permis monedelor de la marginea zonei euro să se aprecieze.

Euro a revenit sub pragul de 4,84 lei

La mai mult de o săptămână după ce euro a atins maximul istoric de 4,8442 lei, miercuri media a scăzut sub pragul de 4,84 lei, de la 4,8445 la 4,8367 lei, pe fondul unei ușoare scăderi a aversiuni față de risc, care s-a manifestat și în cazul celorlalte monede din regiune.

ANALIZĂ. Zi de respiro pentru leu

Moneda națională a avut marți o ședință mai calmă, dolarul și francul elvețian revenind pe scădere, după un șir de recorduri istorice față de leu.

ANALIZĂ VALUTARĂ. A doua zi de scădere a cursului euro

Jumătatea săptămânii a adus o reducere a aversiunii față de risc, investitorii mizând pe planul de măsuri anunțat de SUA pentru stimularea eocnomiei și creșterea ușoară a prețului la petrol.

ANALIZA VALUTARĂ. Leul nu a scăpat de ce se temea

Tendința de depreciere a leului s-a menținut și marți, în condițiile în care aversiunea față de risc a crescut pe piețele internaționale pe fondul temerilor create de evoluția epidemiei de coronavirus.