Aeroportul Cluj intră pe mâna specialiştilor în lucrări de mântuială şi suspecţi de afaceri controversate.
Lună de lună, Centrul de Deşeuri, faimoasa investiţie pusă pe butuci de incompetenţii din Consiliul Judeţean Cluj, înghite tot mai mulţi bani. Blocat în iţele greşelilor de proiectare şi în bâlbâielile autorităților, forul judeţean a încheiat la tot pasul contracte păguboase, unde serviciile nu au fost respectate.
Anul trecut, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, anunţa că lucrările la Centrul de Deşeuri au intrat “în linie dreaptă”, finalizarea acestora urmând a avea loc în a doua jumătate a anului 2018. Acum, același Tișe spune că lucrările la acest obiectiv “avansează în ritm alert”.
Centrul de Deşeuri, în prezent o ruină, a ajuns să coste 101 milioane de euro. După falimente răsunătoare, licitaţii anulate, “lucrări malefice” şi bani publici sifonaţi pe construcţii imaginare, în 6 ani de zile valoarea investiţiei a crescut de mai bine de patru ori. Cum au dispărut şi încă dispar din buzunarele clujenilor milioane de euro fără ca nimeni să ia atitudine?
Consiliul Judeţean anunţă, pentru a nu ştiu câta oară, continuarea lucrărilor la Centrul De Deşeuri, proiect care stagnează de mai bine de doi ani de zile.
A trecut mai bine de o lună de când Consiliul Judeţean Cluj a desemnat câştigătorul licitaţiei pentru finalizarea Centrului de Deşeuri, dar cu toate acestea, contractul nu a fost semnat nici până în ziua de astăzi.