monitorulcj.ro Menu
Ştiri din Transilvania

Untold organizează două festivaluri la Poiana Brașov, cu tematică de vară și iarnă, pentru a dezvolta stațiunea

După crearea a două din cele mai mari festivaluri din Europa, la Cluj-Napoca și Constanța, creatorii UNTOLD și Neversea pregătesc un nou concept de divertisment, special pentru stațiunea Poiana Brașov, care să dezvolte regiunea în cea mai dorită destinație montană pentru tineri, din Europa.

Untold organizează două festivaluri la Poiana Brașov, cu tematică de vară și iarnă, pentru a dezvolta stațiunea

 

O destinație de wellness și entertainment activă 12 luni pe an, care să pună în valoare peisajul sălbatic montan și atracțiile naturale. 


 

Acest concept de entertainment se va mula pe specificul turismului montan, dar și pe strategia de dezvoltare turistică a regiunii și va cuprinde mai multe tipuri de experiențe, printre care două festivaluri cu tematică de vară și iarnă, precum și alte concepte de petrecere a timpului liber cu caracter semi-permanent. 


Scop: transformarea stațiunii în una dintre cele mai atractive din Europa

Acest proiect are ca obiectiv transformarea stațiunii Poiana Brașov în una dintre cele mai atractive din Europa. Proiectul va fi finanțat integral din fonduri private de către organizatorii UNTOLD și Neversea.

Universul UNTOLD se extinde în acest fel cu un nou concept original, care va atrage anual sute de mii de turiști, atât în Poiana Brașov, cât și în regiune. Reprezentanții UNTOLD și-au îndreptat atenția spre stațiunea montană cu cel mai curat aer din Europa - Poiana Brașov și au înaintat Primăriei Brașov o strategie pe termen lung cu un concept complex de entertainment care să crească numărul de turiști străini în timpul săptămânii, atât pe timpul iernii, cât și pe timpul verii. 


În plus, proiectul își propune să devină și un nou pol de interes pentru cetățenii Brașovului, să ajute la dezvoltarea resurselor locale și să aibă un impact economic regional. 

Colaborarea cu organizatorii Untold, votată în unanimitate în Consiliul Local

Primăria Brașov a analizat o serie de propuneri depuse și de către alți organizatori de evenimente, iar în final proiectul înaintat de creatorii UNTOLD și Neversea a fost selectat, fiind cel mai apropiat de strategia de dezvoltare a orașului și a stațiunii. 


Astfel, propunerea de colaborare a fost votată în unanimitate în Consiliului Local al Municipiului Brașov, în cadrul ședinței care a avut loc miercuri, 29 septembrie. 

În acest fel, organizatorii UNTOLD și municipalitatea Brașov își dau mâna pentru a le oferi brașovenilor și nu numai, cea mai atractivă stațiune montană din Europa și pentru a construi un concept special de evenimente care să plaseze Poiana Brașov în topul mondial al evenimentelor. Astfel, creatorii celor mai mari festivaluri din România vor contribui și aici la promovarea valorilor locale și la creșterea numărului de turiști. 


„Cu fiecare concept creat am reușit să urcăm România în topul mondial al distracției și am atras, an de an, sute de mii de turiști din toată lumea la Cluj și la Constanța. Totodată ne dorim mereu să promovăm și să sprijinim comunitățile locale. Noi avem contribuții strategice în orice loc implementăm conceptele noastre, nu doar prin proiectele pe care le facem, cu toate plusurile pe care le aducem (impact economic, local, turistic, imagine internațională, implicare socială), ci și prin faptul că înțelegem fiecare loc și propunem o strategie care să pună în valoare cât mai bine zona respectivă și să aducă cât mai multe beneficii tuturor stakeholderilor. Explorăm de mult timp să ne extindem conceptele și la munte și ne bucurăm că am găsit viziune pe termen lung și din partea autorităților locale în cea mai vizitată stațiune pe timp de iarnă din România! Mulțumesc Primarului și tuturor consilierilor locali ai Municipiului Brașov pentru susținerea în unanimitate. Ne onorează să știm că avem susținerea tuturor reprezentanților cetățenilor din Brașov. Îi asigurăm că ne vom folosi toată experiența pentru a îndeplini viziunea de a transforma Brașov în cea mai dorită destinație montană din Europa de către tineri”, a declarat Bogdan Buta, CEO UNTOLD UNIVERSE.

Primar Brașov: „Am încredere că strategia va da roade”

Discuțiile pentru organizarea unor evenimente în Poiana Brașov au început cu autoritățile locale încă din anul 2020. După mai multe întâlniri cu reprezentanții municipalității si cu reprezentanții industriei hoteliere pentru a înțelege specificul zonei, organizatorii UNTOLD și Neversea au înaintat un plan concret municipalității.

„Ne bucurăm că am reușit să aducem alături de noi organizatori cu experiență și cu rezultate dovedite, care să ne ajute să transformăm Poiana Brașov în cea mai vizitată destinație montană pentru tineri din Europa. Am încredere că strategia propusă de UNTOLD UNIVERSE va da roade încă din 2022 și că vom colabora, alături și de comunitatea brașoveană, astfel încât să nu alterăm patrimoniul nostru natural, ci să îl valorificăm cât mai inteligent”, a declarat Allen Coliban, Primarul municipiului Brașov.

Un interes imens față de acest proiect l-a avut și Asociația Hotelierilor din Brașov care le-a cerut de nenumărate ori creatorilor UNTOLD și Neversea să organizeze evenimente în zonă care să atragă turiști și pe perioada verii. 

Trei proiecte active, de talie internațională

În acest moment, universul UNTOLD are trei proiecte active de talie internațională: două dintre cele mai mari festivaluri de muzică din lume, UNTOLD și Neversea, și plaja Neversea. 

Festivalurile aduc în fiecare an, în Cluj-Napoca și Constanța, zeci de mii de turiști străini din întreaga lume și sute de mii de participanți din toată țara. Impactul economic local al celor două festivaluri în 2019 a depășit 75 de milioane de euro. Plaja Neversea, cea mai atractivă plajă de pe litoralul românesc, a avut în acest sezon un trafic de zeci de mii de persoane. În pregătire se află și festivalul de la Timișoara care se va desfășura în anul 2023, când orașul este Capitală Culturală Europeană. 

De-a lungul anilor, în line-up-urile UNTOLD și Neversea s-au aflat cei mai buni artiști ai lumii: Robbie Williams, The Prodigy, Ellie Goulding, Black Eyed Peas, Jason Derulo, Dua Lipa, Rita Ora, The Script, The Chainsmokers, David Guetta, Martin Garrix, Armin van Buuren, Steve Aoki, Kygo, Avicii sau Marshmello.

CITEȘTE ȘI:

Boc, REVOLTAT pe cei care critică organizarea Untold: „PSD-iștii să ne lase în pace. A fost un eveniment doar cu oameni vaccinați”

 

VIDEO. O noapte de gardă la Untold. Paramedic: „Unele cazuri au ajuns la spital, s-a intrat de urgență în operație”