monitorulcj.ro Menu
Ştiri din Transilvania

13 universități și academii din șase țări, la Secțiunea Spectacole a Festivalului Universităților de Teatru și Management Cultural Sibiu din FITS

Festivalul Universităților de Teatru și Management Cultural Sibiu, cea mai importantă manifestare de gen din Europa, structură asociată a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), prezintă și anul acesta spectacolele de referință ale școlilor de teatru din întreaga lume.

13 universități și academii din șase țări, la Secțiunea Spectacole a Festivalului Universităților de Teatru și Management Cultural Sibiu din FITS

 

 


Akademie für Theater und Film Passau, școala de teatru a celebrului regizor David Esrig, este prezentă la cea de-a XXVIII-a ediție a FITS. De asemenea, Irisz Kovacs, regizorul spectacolului „Medeea”, din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, clasa Radu Nica, va debuta ca regizor în cadrul Festivalului Universităților de Teatru și Management Cultural Sibiu.

 


În același spectacol, Cabiria Morgenstern, fiica Maiei Morgenstern, va juca rolul Medeea.

Festivalul Universităților de Teatru și Management Cultural Sibiu reunește anul acesta 22 de spectacole, cu peste 1600 de spectatori și 170 de participanți din partea a 13 universități și academii din Armenia, Germania, Marea Britanie, Republica Moldova, România și Statele Unite ale Americii.


Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS), prin Departamentul de Artă Teatrală și Teatrul Național „Radu Stanca”, organizează anual Festivalul Universităților de Teatru și Management Cultural.

Highlights-urile ediției 2021

„Medeea”, după Euripides, în regia lui Irisz Kovacs, cu Andrada Balea, Alexandra Bob, Antonia Moldovan, Cabiria Morgenstern, Timeea Pădurean este prezentat de Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, Facultatea de Teatru și Film, în cadrul FITS.


Publicul poate urmări spectacolul „Medeea” din cadrul FITS, în 25 august, ora 17:00, la Sala Cavas ULBS. Acces este gratuit în limita locurilor disponibile.

 „Decameronul'', după Giovanni Boccaccio, este spectacolul cu care Gabriel Sundukyan Național Academic Theatre Armenia participă pentru prima dată la FITS. Reprezentația va avea loc în 27 august, ora 18:00, la Teatrul Gong – parter.


În regia lui Lili Elbakyan, „Decameronul” îi are în distribuție pe Lili Elbakyan, Mariam Davtyan, Araksia Melikyan, Ruzanna Hakhnazaryan, Tsovinar Martirosyan, Mariam Shahinyan, Satenik Gasparyan, Gayane Moghrovyan.

Biletele pot fi achiziţionate de la Agenţia Teatrală din Sibiu, strada Nicolae Bălcescu, nr. 17, şi online, pe www.sibfest.ro.

Între multiculturalism și dimensiunea practică în învățământul academic

Ediția din acest an a Festivalului Universităților de Teatru și Management Cultural își propune să promoveze multiculturalismul și dimensiunea practică a învățământului teatral sibian, prin cooperarea dintre cele trei specializări de licență ale Departamentului de Artă Teatrală din Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu  - Actorie, Coregrafie, Teatrologie-Management cultural.

Festivalul Universităților de Teatru și Management Cultural, coordonat de conf. univ. dr. Luminița Bârsan, este singura manifestare de acest gen din lume care este organizată și derulată de către studenți, masteranzi și doctoranzi, din perspectiva programei lor didactice, sub coordonarea cadrelor didactice de specialitate.

Ediția 2021 își propune desfășurarea unui Sezon de Ateliere de artele spectacolului cu participanți de renume la nivel mondial, dar și un bogat program editorial. În cadrul acestuia se derulează și Secțiunea Spectacole-lectură. Departamentul de Artă Teatrală, în parteneriat cu Societatea Română de Radiodifuziune, prin Radio România Cultural, realizează un demers unic în peisajul european al învățământului teatral. Conectați la dimensiunea editorială a tendințelor actuale din dramaturgia europeană, studenții, masteranzii și doctoranzii școlii sibiene de teatru, sub coordonarea artistică a unui cadru didactic de specialitate, interpretează piesele din Antologia pieselor reprezentante în secțiunea „spectacole-lectură”, în cadrul unui spectacol deosebit.

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu se desfășoară în perioada 20-29 august 2021, cu tema „Construim speranța împreună” și are o serie de structuri asociate de prestigiu: Bursa de Spectacole de la Sibiu, Platforma de Cercetare Doctorală, Therme Forum, Festivalului Universităților de Teatru și Management Cultural, Programul de Voluntariat, Aleea Celebrităților.

CITEȘTE ȘI

Spectacole stradale în cea de-a patra zi a FITS. Vezi programul evenimentelor de azi