monitorulcj.ro Menu
Ştiri din Transilvania

În 2021, de la Cluj la Sibiu, pe autostradă? Ce tronsoane se vor deschide în noul an?

În 2020, puțin peste 60 km de autostradă au fost dați în folosință. Ce speranțe sunt pentru noul an?

in-2021-de-la-cluj-la-sibiu-pe-autostrada-ce-tronsoane-se-vor-deschide-in-noul-an

 

 


Odată cu inaugurarea, la finalul anului trecut, a tronsonului Autostrăzii A3 Transilvania Râșnov – Cristian (6,30 km), România a ajuns la puțin peste 910 km de șosea rapidă. Încă departe de mult visata bornă de 1.000 km de autostradă.

 


Noul an vine cu noi speranțe în materie de autostrăzi. Astfel, dacă anul pandemic a fost slăbuț și în materie de inaugurări de șosele rapide și drumuri expres, 2021 ar putea veni cu o veste așteptată cu sufletul la gură de mii de șoferi. Nu este încă sigur, dar din acest an am putea circula pe autostradă de la Cluj-Napoca la Sibiu. Neîntrerupt!

Deschidere integrală pe Autostrada A10 Sebeș-Turda?

Cei 24,25 km de șosea rapidă între nodul Alba Iulia Nord și Aiud (A10 Sebeș-Turda), pe care grecii de la Aktor lucrează încă din 2014, ar putea fi, în sfârșit, finalizați în 2021. Potrivit cifrelor de pe șantier, constructorul se apropie de 80% în privința stadiului tehnic, iar cu o mobilizare exemplară în următoarele luni, am putea vorbi despre o inaugurare în vară.


„În acest moment este cel mai lung lot pe care se lucrează. Trag nădejde că va fi adus la un grad de finalizare astfel încât să putem circula pe el. Și o să avem autostradă completă, fie și semiprofil pe anumite bucățele, dar o să mergem doar pe autostradă de la Cluj-Napoca la Sibiu”, a declarat Ionuț Ciurea, președintele Asociației Pro Infrastructură (API), la Digi24.

Tot până în vară ar trebui finalizate restul lucrărilor, adică circa 2,2 km din lotul 1 al Autostrăzii A10 Sebeș-Turda. Italienii de la Pizzarotti au izbutit să forțeze avansul astfel încât să fie permisă deschiderea traficului pe 15 km din șoseaua de mare viteză, între intrarea de la Sebeș și Pârâul Iovului. Mai este însă de lucrat inclusiv la bretelele de la nodurile Sebeș și Alba Iulia Nord.


Se taie panglica pe lotul Chețani – Câmpia Turzii, în 2021?

Potrivit previziunilor Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), anul acesta ar trebui inaugurat și tronsonul Chețani – Câmpia Turzii de pe Autostrada A3 Transilvania (15,69 km). Cifrele CNAIR arată însă un stadiu al lucrărilor de doar circa 40%, iar deschiderea acestui lot pare, practic, imposibilă până în decembrie 2021.

„Din păcate, lotul Chețani – Câmpia Turzii este mai aproape de reziliere decât de finalizare. Îmi vine greu să cred că acest antreprenor mai vrea și mai poate să ducă la bun sfârșit contractul ăsta și se vede asta din felul în care lucrează și din felul în care își tratează subcontractorii, atât pe structuri, cât și subcontractorii pe terasamente, care sunt neplătiți”, a completat Ionuț Ciurea.


Cu toate acestea, din Autostrada A3 Transilvania au șanse să fie finalizați cei circa 4,5 km de pe scurtul tronson Târgu Mureș – Ungheni. Cu toate că segmentul are o lungime totală de 9 kilometri, doar jumătate din aceasta este la profil de autostradă. Odată cu trecerea în revistă a acestui lot, inaugurările de autostradă în Transilvania s-ar încheia pe 2021.

86 km noi de autostradă, în 2021? În cel mai bun caz!

CNAIR speră la inaugurare și pe drumul expres Craiova-Pitești. Pe lotul 2 al acestui drum, între Robănești și Valea Mare (40 km), lucrările au fost finalizate în proporție de circa 50%. „Am mare încredere în constructor și știu sigur că va termina cei 40 de km”, declarat, în decembrie, într-un interviu pentru HotNews, directorul general al CNAIR, Mariana Ioniță.

Astfel, în cel mai bun caz, rețeaua de drumuri rapide a României ar putea crește anul acesta cu încă 86 de kilometri. Cu toate acestea, conducerea CNAIR este rezervată, motivând „lipsa aprobării bugetului” pe 2021. „Ne este foarte greu să comunicăm o estimare a obiectivelor care urmează a fi realizate în anul 2021”, s-au plâns reprezentanții CNAIR.

La preluarea mandatului, noul ministru al Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Cătălin Drulă, spunea că s-a „săturat până peste cap” de „acest sport al kilometrilor de autostradă”, precizând că cei peste 1.000 de kilometri de autostrăzi şi drumuri expres prevăzuţi în programul de guvernare a fi realizaţi în perioada 2021-2024 includ și proiectele aflate în derulare şi nu vor fi finalizaţi toţi în patru ani.

CITEȘTE ȘI:

Autostrada între Cluj-Napoca și Oradea: când vor începe lucrările, unde sunt mari blocaje?