monitorulcj.ro Menu
Ştiri din Transilvania

O familie nevoiașă a avut nevoie de o minune. Și-au dorit un cal și l-au primit

O familie săracă, cu trei copii, a avut nevoie de puțină speranță că viața lor va fi mai bună. Speranța a apărut sub forma unui cal dăruit de niște oameni cu suflet mare.

Doi dintre cei trei copii, cu calul primit în dar

În lume există numeroase povești. Unele mai frumoase, altele puțin mai frumoase. Daciana Loi, care a înființat Asociația „Dreptul la viață” din Huedin prin intermediul căreia ajută zeci de copii lună de luni a găsit o poveste tristă, căreia i-a transformat finalul într-unul fericit.

CITEȘTE ȘI:


Profesoara care se hrănește cu zâmbete

„O poveste despre trei copii cuminți, frumoși, educați impecabil, cu frica de Dumnezeu și mult bun simț”, așa cum o descrie ea.

Familia locuiește în Fildu de Sus, chiar la graniță cu județul Cluj, un sat izolat, care nu oferă locuri de muncă, iar naveta de acolo se face cu greu. Din acest motiv, părinții celor trei copii și-au făcut curaj și au decis să plece în Anglia, la muncă, lăsând copiii în grija bunicii, cu speranța că se vor întoarce cu câțiva bani adunați, care să îi ajute.


Au plecat la fel cum pleacă alte mii de părinți din țară, căutând un trai mai bun. Din păcate, neșansa a făcut ca ei să plece chiar în luna martie, iar la scurt timp s-a instalat pandemia, iar ei s-au trezit într-o țară străină, fără loc de muncă, și cu puțini bani rămași, cu care au fost nevoiți să supraviețuiască în ultimele luni. La sfârșitul lunii mai, părinții au reușit să se întoarcă acasă.

„Singurii bănuți pe care îi mai aveau i-au dat pe transportul să ajungă acasă. Au ajuns, iar în momentul în care au intrat în casă mai aveau... 1 leu!”, povestește Daciana Loi.


Oamenii, conștiincioși, s-au autoizolat. Membrii Asociației „Dreptul la Viață” le-au dus alimente.

„Am încărcat mașina cu de toate și le-am dus. Am lăsat totul la poartă, am discutat de la distanță, cu poarta între noi și apoi am plecat”, a continuat Daciana povestea.


Voiau din tot sufletul să muncească, nu au așteptat doar pomană

Părinții însă erau determinați ca îndată ce ies din izolare să își găsească un loc de muncă, să poată pune mâncare pe masa celor trei copii.

„Din Fildu de Sus e aproape imposibilă naveta la Huedin, cel mai apropiat oraș. Mi-am stors creierii împreună cu ei, să vedem ce facem. Am decis că le-ar fi de ajutor un cal. A zis tăticul că ar reuși să câștige niște bănuți cu ajutorul unui cal. Ar lucra orice, doar să aibă ce. Când mi-au cerut calul, mămica a zis că ar putea ea să lucreze cu el câmpul după ce soțul ei își găsește un loc de muncă”, a mai spus femeia.

Așadar, membrii asociației au început să adune bani. După mai bine de o săptămână, reușiseră să adune 600 de lei și găsiseră un cal care costa 2.500 de lei. În urma unui anunț făcut pe rețelele de socializare luni, pe marți toții banii s-au adunat, iar calul a ajuns în curtea familiei.

„Am visat din nou. Am visat să le putem dărui un căluț familiei cu trei copii din Fildu de Sus, iar Dumnezeu a considerat că acest vis trebuie să se împlinească. Și s-a împlinit. Da! Am înfăptuit împreună cu oamenii cu suflet bun care au donat bani, o minune. În momentul de față, până tatăl începe să lucreze și să ia salariu, calul este singura sursă de venit”, a concluzionat Daciana Loi.


Tatăl nu a stat degeaba în tot acest timp în care voluntarii au adunat bani să le cumpere calul. Și-a găsit un loc de muncă, iar începând de săptămâna viitoare va merge la serviciu.

CITEȘTE ȘI:

Un cadou inedit! Un bărbat a donat 10 iezi pentru câțiva copii care provin din medii defavorizate