monitorulcj.ro Menu
Ştiri din Transilvania

Informare meteo de ploi abundente în Transilvania

Meteorologii au emis o informare meteo de ploi pentru aproape jumătate din ţară.

Meteorologii au emis o informare de ploi valabilă de astăzi de la ora 17:00 și până mâine dimineață la ora 10:00. Așadar, în Banat, Crişana, Maramureş, vestul Transilvaniei şi al Olteniei vor cădea averse însoţite şi de fenomene electrice, iar vântul va prinde putere. Izolat se vor aduna peste 25 de litri de apă pe mp şi vor fi condiţii de grindină. Restul zonelor vor avea parte în continuare de vreme deosebit de caldă, cu maxime ce vor ajunge chiar la 34 de grade Celsius, iar şansele de ploaie se vor menţine reduse.

Săptămâna începe cu vreme în schimbare şi la munte. Informarea meteorologică vizează și zonele montane pentru ca odată cu venirea după-amiezii, ploile cu tunete, fulgere şi vânt intens vor cuprinde aproape toate masivele. Pe spaţii mici, cantităţile de apă vor depăşi 40l/mp şi va cădea grindină. Temperaturile vor scădea accentuat faţă de ziua precedentă doar în Carpaţii Occidentali.