monitorulcj.ro Menu
Ştiri din Transilvania

INCENDIU puternic la un bloc din Bistriţa: 130 de locatari au fost evacuaţi.

Un incendiu puternic a izbucnit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la acoperişul unui bloc din municipiul Bistriţa, aproximativ 130 de locatari fiind evacuaţi, iar un băiat de opt ani ajungând la spital intoxicat cu fum.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud, incendiul a izbucnit la acoperişul unui bloc din cartierul Viişoara, din municipiul Bistriţa.

La faţa locului au ajuns pompierii cu şase autospeciale de stingere, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, dar şi echipaje SMURD.


”În momentul ajungerii la locul solicitării, incendiul se manifesta generalizat, la tot acoperişul blocului, pe o suprafaţă de aproximativ o mie de metri pătraţi”, arată reprezentanţii ISU.

Pe timpul intervenţiei pompierilor alimentarea cu energie electrică şi gaz metan a fost oprită pentru a nu exista pericol de explozie.


În urma incendiului, aproximativ 130 de locatari au fost evacuaţi, iar un băiat în vârstă de opt ani a fost transportat la spital intoxicat cu fum, el fiind în afara oricărui pericol.

Primăria Bistriţa a pus la dispoziţia persoanelor ale căror apartamente au fost afectate de incendiu centre temporare de cazare.

Etichete: bistrita incendiu