Ştiri din Transilvania
Cinci tineri s-au izbit cu maşina într-un stâlp: acul vitezometrului s-a blocat la 180 km/h
Un accident grav de circulaţie s-a produs în această dimineaţă pe drumul naţional 1 C Baia Mare – Satu Mare în zona cunoscută sub denumirea Dealul Dura.
Un autoturism Mazda în care se aflau cinci tineri, două fete şi trei băieţi, din Negreşti-Oaş, a părăsit partea carosabilă şi s-a izbit de un stâlp din beton, informează actualmm.ro.
În urma impactului violent autoturismul a fost aruncat din stalp înapoi pe partea carosabilă, iar acul vitezometrului s-a blocat la 180 km/ora.
În urma celor cinci tineri, într-un alt autoturism, erau alţi prieteni de-ai lor. Acestia au şi alertat autorităţile la 112. În zonă s-au deplasat două echipaje SMURD, trei echipaje ale Ambulanţei, un echipaj de la descarcare, un echipaj al pompierilor şi unul al poliţiei din Tăuţii Măgherăuş.
Toţi cei cinci au fost preluaţi şi transportaţi la Unitatea Primire Urgenţă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Baia Mare. Şoferul a fost testat, iar aparatul etilotestul a indicat 0,30 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost prelevate probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.