monitorulcj.ro Menu
Sport

Dan Petrescu, nemulțumit după înfrângerea în fața Rapidului: „Atât am putut noi astăzi”

Dan Petrescu a recunoscut că este surprins negativ de modul în care a arătat CFR Cluj la Mioveni, în condițiile în care, în ultimele două săptămâni, jucătorii s-au prezentat bine la antrenamente și în mini-cantonamentul organizat în pauza competițională.

Dan Petrescu, nemulțumit după înfrângerea în fața Rapidului: „Atât am putut noi astăzi”

 

 


CFR Cluj a fost învinsă de Rapid cu 0-2, meci la finalul căruia Dan Petrescu nu s-a ferit să-și arate nemulțumirea.

Potrivit digisport.ro, Dan Petrescu și-a acuzat jucătorii că nu au tratat corespunzător jocul, iar Rapidul a punctat la capitolul determinare și agresivitate.


„E clar că n-a fost cel mai bun meci al nostru. Am intrat în teren pe vârfuri. Nu ne-am bătut, nu ne-am luptat. Când nu faci lucrurile cum trebuie, la final iei ce meriți. Sunt surprins, am avut 14 zile în care ne-am pregătit bine, echipa a arătat bine și a venit meciul oficial și am arătat parcă invers față de cum am arătat în pregătire.

N-aș vrea să dau niște declarații și apoi să-mi pară rău, dar e clar că sunt supărat în primul rând pe mine și, apoi, pe toată echipa. Chiar am fost foarte mulțumit de cum s-au pregătit, mă așteptam la o creștere, dar a fost invers. O să am o discuție cu băieții.


Nu putem fi invincibili, dar trebuie să arătăm mai bine în meciurile următoare. N-avem ce să reproșăm nimănui, nu putem să ne plângem de nimic, nici de arbitru, nici de teren, nici de vreme. Pentru mine, orice meci este important, atât am putut noi astăzi”, a declarat Dan Petrescu.

Chiar dacă campioana CFR Cluj a fost învinsă de nou-promovata în prima ligă, 0-2 își păstrează prima poziție în clasament.


 

CITEȘTE ȘI


U Cluj o învinge pe Ripensia Timișoara în deplasare prin golurile lui Hofman și Haită