monitorulcj.ro Menu
Sport

Dan Petrescu: „Am revenit într-o perioadă delicată. Locul 2 ar fi un eșec pentru CFR Cluj”

Dan Petrescu se simte fericit că s-a întors „acasă”, în Gruia, dar conștientizează că are mult de muncă. Antrenorul spune că a venit într-o perioadă complicată și că ar fi un eșec ca CFR Cluj să cadă pe locul 2.

Dan Petrescu: „Am revenit într-o perioadă delicată. Locul 2 ar fi un eșec pentru CFR Cluj”

 

Antrenorul Dan Petrescu a declarat, miercuri, în primul său interviu acordat site-ului oficial după revenirea la conducerea tehnică a echipei CFR Cluj, că s-a întors într-un moment destul de delicat şi că locul 2 în Liga I ar fi un eşec pentru gruparea ardeleană.


 

„Mă simt ca acasă aici, mă simt bine, relaxat, fericit şi în acelaşi timp conştient că e mult de muncă. Trebuie să facem treabă şi să obţinem rezultate, aşa cum la CFR Cluj a fost mereu. Am venit într-o perioadă spun eu destul de delicată, dar la meciul cu FCSB s-a văzut că echipa are calitate, chiar dacă nu a avut un antrenor principal. Pentru că nu poţi să o baţi pe FCSB cu 4-1 dacă nu ai calitate. Nu se poate numai cu spirit, entuziasm şi organizare foarte bună, nu ai cum dacă nu ai valoare. E clar că este un lot valoros, nu ştiu dacă este cel mai valoros, dar este clar în primele trei. Trebuie să ne batem la campionat pentru că acesta este obiectivul an de an la CFR, iar presiunea pentru mine este acum mult mai mare decât în primul an. Acum, după patru titluri câştigate, dintre care la trei şi jumătate am contribuit şi eu, presiunea este din ce în ce mai mare. Locul 2 ar fi un eşec pentru CFR şi cu mine şi fără mine antrenor”, a afirmat Petrescu.


„În momentul în care m-a sunat patronul de la CFR şi mi-a spus să-mi fac bagajul şi să mă întorc acasă, vă daţi seama că am fost fericit, dar nu mă aşteptam să mă întorc aşa repede. Eram sigur că mă voi întoarce într-o zi aici, pentru că m-am simţit excelent la CFR, mi-am făcut prieteni aici, am vrut să îmi iau casă şi să mă mut aici. Din păcate am plecat la un moment dat şi atunci chiar nu mă aşteptam să mă întorc aşa de repede. Sper ca fanii să se bucure că m-am întors. Eu mă bucur că o să îi revăd. Mi-a plăcut atmosfera creată de ei la ultimul meci, a fost incredibil... aşa cum de mult timp nu am mai văzut la CFR. Oricum, relaţia mea cu fanii va fi susţinută numai de rezultate, sunt conştient de asta. Indiferent cine eşti, dacă nu ai rezultate relaţia se strică”, a adăugat tehnicianul.

Juan Emmanuel Culio a revenit la CFR Cluj

Petrescu susţine că este extrem de important să aibă un lot puternic pentru că echipa va avea meciuri grele în campionat şi în grupele Conference League.


„Trebuie să ne concentrăm să luăm un campionatul, nu va fi uşor pentru că cei de la FCSB şi Craiova aduc jucători pe bandă rulantă şi se întăresc în ultimul moment. Iar în Europa trebuie să facem o figură mai frumoasă decât până acum. Va fi o grupă foarte grea, ştiu cum e... Vor fi şase meciuri în grupă, plus cele din campionat şi mereu e presiunea să câştigi. Trebuie să avem un lot puternic, cu doi jucători pe fiecare post... problema este cu numărul, pentru că în Europa nu putem trece pe listă prea mulţi. Şi trebuie să am şi noroc, pentru că fără noroc nu se poate. În sensul să nu se accidenteze jucători, nu e vorba de noroc la meciuri. Jucătorii de bază să fie mereu apţi şi atunci obţii şi rezultate. Chiar dacă sunt acasă, ştiu că va fi presiune pentru că oriunde e. Presiunea este constantă, iar eu şi jucătorii trebuie să scoatem rezultate”, a spus el.

Jucătorul argentinian Juan Emmanuel Culio, revenit şi el miercuri la CFR Cluj, va fi în acelaşi timp şi „un fel de antrenor secund”, susţine Petrescu. „Şi în ultimul lui an aici, Culio era şi jucător, dar şi un fel de antrenor secund. El chiar a zis mereu că vrea să fie secundul meu. Chiar dacă sunt meciuri în care nu joacă, el are spiritul acela de argentinian, în plus cunoaşte clubul foarte bine şi sigur va da aici 150%. Sperăm să mai poată, pentru că toată lumea se întreabă, inclusiv eu, dacă va fi Culio cel pe care îl ştim. Dar eu spun că echipa şi clubul aveau nevoie de puţin spirit, pentru că parcă se pierduse puţin. Doar la meciul cu FCSB s-a regăsit acel spirit. Trebuie să fim toţi împreună. Grupul este important”, a menţionat tehnicianul.


Dan Petrescu a fost numit, marţi, în funcţia de antrenor al echipei de fotbal CFR Cluj. El îl înlocuieşte pe Marius Şumudică, cel care şi-a reziliat sâmbătă contractul cu campioana României după doar trei luni, deoarece „ambiţiile conducerii privind parcursul european din acest sezon erau altele”, după cum a motivat clubul într-un comunicat.

Petrescu este cel mai titrat antrenor din istoria grupării CFR Cluj, cu trei titluri consecutive câştigate, 2017/2018, 2018/2019 şi 2019/2020.


El a mai condus formaţia clujeană în două mandate, 10 iunie 2017 - 5 iunie 2018 şi 22 martie 2019 - 30 noiembrie 2020.

CITEȘTE ȘI:

Dan Petrescu s-a întors OFICIAL la CFR Cluj! Antrenorul, la al treilea mandat în Gruia

 

Noi transferuri la CFR Cluj! Mijlocașul Mihai Bordeianu se întoarce în Gruia