Sport
Mario Camora, contestat de fani înainte de meciul România - Macedonia de Nord
Mario Camora, primul jucător naturalizat din istoria echipei naționale, este contestat dur de fanii primei reprezentative.
Ultrașii echipei naționale l-au contestat din nou pe Mario Camora, căpitanul celor CFR Cluj, după naturalizarea lui din toamna lui 2020. Un grup de suporteri a afișat un nou mesaj în direcția fotbalistului portughez înainte de România - Macedonia de Nord.
„Cu Camora iar la lot, regula U-21, doar un moft” a fost mesajul scris pe un banner.
Suporterii naționalei, mesaj dur și pentru șefii FRF
„Astăzi, în ziua în care echipa națională începe o nouă campanie de calificări pentru Campionatul Mondial, împreună cu grupurile naționaliste Camarazii și NOI, am afișat un mesaj de protest în fața Arenei Naționale, stadionul pe care se va juca meciul de diseară.
De câțiva ani, FRF a instituit "regula under 21", o măsură prin care cluburile românești sunt obligate să introducă pe teren la începutul fiecărui meci, doi jucători sub 21 de ani la nivelul primei ligi, în ligile inferioare regula fiind din ce în ce mai restrictivă. De la bun început, mai toate cluburile s-au opus din varii motive acestei măsuri. Totuși, principala motivare adoptată constant de FRF în favoarea acestei reguli a fost tocmai că prin efectele ei, echipa națională va beneficia de o bază de selecție mult mai solidă, la nivelul tinerilor jucători români, astfel, prin prisma primei reprezentative, întregul fotbal românesc va crește valoric.
După câțiva ani în care regula s-a înăsprit de la sezon la sezon, s-a ajuns ca anul trecut să fie naturalizat în lotul naționalei un străin de 34 de ani, FRF contrazicand în mod flagrant tot ceea ce susținuse anterior ca argumentație pentru regula U21. Toată presupusa încredere în tinerii jucători români care erau așteptați să facă tranziția de la loturile de juniori și tineret la echipa mare, s-a năruit odată cu prima convocare a lui Camora.
Constatăm cu dispreț, că deși prima convocare a acestuia s-a adeverit a fi o greșeală flagrantă atât din punct de vedere identitar, cultural, etic, tehnic și valoric, noua campanie îl regăsește pe acest fotbalist străin din nou în lot. Concomitent cu meciurile naționalei mari, echipa de tineret evoluează la un nou turneu final în această săptămână, demonstrând din plin faptul că ceea ce este natural, investiția în tineri jucători români, da roadele scontate.”, a transmis principalul grup de susținători ai echipei naționale.