monitorulcj.ro Menu
Sport

CFR Cluj aduce trei puncte mari de peste Dunăre! Campionii au învins ŢSKA Sofia

CFR Cluj s-a impus, joi seara, cu 2-0 pe terenul celor de ŢSKA Sofia în prima etapă din Grupa A din Europa League.

CFR Cluj aduce trei puncte mari de peste Dunăre! Campionii au învins ŢSKA Sofia

 

 


În faţa a 12.000 de fani care au sfidat pandemia de COVID-19, CFR Cluj a început greu meciul de la Sofia şi a fost pusă la colţi de formaţia gazdă.

Georgi Yomov a avut prima mare ocazie a meciului, dar execuţia lui a fost respinsă de Cristi Bălgrădean, cel care a demonstrat în această seară de ce a fost ales drept înlocuitor al lui Giedrius Arlauskis. Bulgarii au continuat să pună presiune pe poarta campioanei, iar Sankhare şi Rodrigues au ratat alte două şanse bune de a marca.


CFR Cluj a pus primele probleme abia după minutul 25, atunci când Păun şi Djokovici au trimis două şuturi spre poarta bulgarilor. Tabela bătrânului stadion din Sofia a rămas nemodificată până la pauză, iar repriza secundă anunţat un iureş la poarta lui Bălgrădean.

Campioana României nu a mai acceptat să fie dominată în repriza secundă şi după doar 10 minute avea să deschidă scorul.  Ciprian Deac a centrat perfect, după un corner scurt, şi Mario Rondon avea să marcheze cu o lovitură de cap fantastică.


Golul lui Rondon le-a oferit multă linişte fotbaliştilor lui Dan Petrescu şi jocul a curs în direcţia dorită de Dan Petrescu. Campionii i-au lăsat să domine steril şi aveau să lovească decisiv după ce Gabriel Debelujh a obţinut o lovitură de la 11 metri, transformată cu siguranţă de Ciprian Deac.

CFR Cluj a câştigat cu 2-0 şi este pe primul loc în Grupa A din Europa League. Formaţia ardeleană este urmată de AS Roma, formaţie care s-a impus cu 2-1 în meciul cu Young Boys Berna.