Sport
Culturiştii se pregătesc la Cluj Arena
Secţia de culturism şi fitness din cadrul Clubului Sportiv Universitatea Cluj va avea centru de pregătire în incinta Stadionului Cluj Arena.
Culturiştii clujeni vor putea începe pregătirea începând cu luna decembrie. „Ne bucurăm că vom avea o bază de pregătire unde vom avea condiţii de cinci stele. Mulţumim Consiliului Judeţean pentru că ne sprijină în pregătire pentru atingerea obiectivelor propuse“, a declarat Mihai Florea, antrenorul secţiei de culturism şi fitness. Următoarele competiţii pentru culturiştii clujeni sunt Cupa României şi Mister Napoca, care vor fi organizate la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca, în 12 noiembrie, de la ora 14.