Sport
Bordeianu, prezentat oficial la Al-Qadisiyah. Banii încasați vin ca o gură de aer pentru CFR Cluj
Mihai Bordeianu a semnat cu Al-Qadisiyah, echipă care a achitat clauza de reziliere în valoare de 1,4 milioane celor de la CFR Cluj.
Mihai Bordeianu a fost prezentat la formația arabă Al-Qadisiyah, formație care a decis să îl cumpere de la CFR Cluj în schimbul unei sume de 1,4 milioane de euro. Mijlocașul de 28 ani a fost adus în 2018 de la FC Botoșani în schimbul sumei de 200.000 de euro și a devenit unul dintre cei mai buni jucători din Liga 1 pe postul său.
Noul club al lui Bordeianu a transmis un mesaj pe rețelele de socializare după ce fotbalistul a aterizat în zona Golfului: „Conducerea lui Al-Qadisiyah s-a înțeles asupra contractului cu mijlocașul român Mihai Bordeianu. Fotbalistul de 28 de ani a cucerit trei titluri cu CFR Cluj și o Supercupă. În ultimele două sezoane a jucat în 75 de meciuri, a înscris 3 goluri și a oferit 4 pase decisive", se arată pe site-ul oficial al arabilor.
Banii de pe Bordeianu așteptați de jucătorii lui CFR Cluj
Lucrurile la CFR Cluj se mișcă în stil ardelenesc când este vorba de salarii și prime, iar acest lucru nu este tocmai pe placul lui Dan Petrescu. Fotbaliștii din Gruia au de încasat câte 50.000 de euro primă pentru câștigarea titlului și încă 15.000 de euro pentru calificarea în grupele Europa League. Totuși, conducerea nu s-a grăbit să achite primele, iar unii dintre fotbaliști au fost extrem de supărați.
Pe lângă primele în valoare de 65.000 de euro, fotbaliștii de la CFR Cluj au și două salarii restante pe care trebuie să le încaseze. Rămâne de văzut dacă transferul lui Mihai Bordeianu în Arabia Saudită va rezolva situația financiară a clubului.