monitorulcj.ro Menu
Sport

Daniel Metz, investitorul din umbră la CFR: „Am început cu sponsorizări de 300 de euro”

Daniel Metz, proprietarul firmei NTT Data, este omul de afaceri din umbră care a salvat CFR-ul de fiecare dată în momentele grele.

Daniel Metz, investitorul din umbră la CFR

Deși nu se spune oficial, NTT Data a plătit salariile jucătorilor de la CFR Cluj pe luna martie când mai mulți fotbaliști au amenințat cu memoriul. Omul de afaceri clujean este mereu în umbra trupei din Gruia și susține clubul din 2002.

Metz a trimis la vremea respectivă un fax către CFR Cluj și Universitatea Cluj prin care își anunțat dorința de a sponsoriza cele două echipe de pe malul Someșului. Doar oficialii din Gruia au răspuns la vremea respectivă și s-au ales cu 300 de euro lunar, o sumă nu mare, dar importantă pentru o echipă aflată în eșaloanele inferioare la vremea respectivă.


„A devenit celebru faxul acesta. De fapt eu am trimis două faxuri, la cele două cluburi de fotbal din oraș, CFR și Universitatea. Răspunsul a venit doar de la CFR Cluj, de la U Cluj nu s-a întors nimic. Poate nici nu l-au primit, dar eu l-am trimis. Am fost surprins că în jumătate de oră am fost sunat de domnul Iuliu Mureșan care m-a invitat la o discuție la sediul clubului. Am fost foarte mândru. A fost de fapt primul an în care am reușit să facem profit cu firma. Am făcut profit 6.000 de euro la sfârșitul anului și am considerat că ar fi frumos să dăm ceva înapoi spre comunitate și i-am propus domnului Mureșan să le dăm lunar 300 de euro, poate pentru a-și cumpăra câte o minge. Atunci l-am cunoscut și pe Iuliu Mureșan și pe Arpad Paszkany. Înainte nu știam cine sunt, mai citisem prin presă. Ne-am legat oarecum sufletește, nu ne-am abătut de la drumul acesta, ne-am legat de un brand și practic am ajuns să ne identificăm cu el și cred că a fost o decizie bună.”, a spus Daniel Metz în cadrul unui interviu.

NTT Data oferă una dintre cele mai mari sponsorizări în fotbalul românesc, însă oficialii se feresc să vorbească despre sumele de bani pe care le virează către CFR Cluj.


„Cred că mă înțelegeți că este un contract confidențial și nu pot să vă dezvălui sume. Dar este o sumă care cred eu poate să stea într-un loc de cinste în galeria sponsorilor din România. Cineva îmi spunea că este una dintre cele mai mari, dar nu știu dacă este așa și chiar nu mă interesează. Noi atât putem să dăm și atât dăm cu mândrie și o să dăm și în viitor. Ce face clubul cu banii este treaba celor de acolo. Noi ne achităm obligațiile din contract și atât. De exemplu acum le-am dat un premiu substanțial pentru parcursul din Europa, suplimentar contractului, pentru că așa am considerat că este necesar. A fost mult peste așteptările noastre parcursul lor, iar în grupe am avut onoarea să fim reprezentați prin echipamentul de joc al echipei pe stadioane renumite ale Europei. Când am avut primul meci la Glasgow, colegii noștri din UK au închiriat o lojă și au invitat la meci clienți ai companiei din Anglia, de prin Scoția. I-am bătut atunci. O echipă din România cu brandul NTT pe piept! Am avut un grad de satisfacție fantastic. De aceea am și recurs la acest gest de a oferi o cafea în plus, să zic așa.”, a spus Metz.