monitorulcj.ro Menu
Sport

Top 10 cele mai scumpe transferuri realizate de CFR Cluj

Campioana României s-a impus în ultimii ani în fotbalul românesc, iar cheia succesului a fost de fiecare dată reprezentată de sumele de bani investite în transferuri şi salarii.

Top 10 cele mai scumpe transferuri realizate de CFR Cluj

Şefii din Gruia au plătit în sume importante de bani pentru a transfera jucători din străinătate şi au oferit salarii, bonusuri pe măsură. Investiţiile făcute de conducătorii clujeni nu au garantat succesul an de an, dar CFR a devenit o prezenţă constantă în cupele europene.

Monitorul de Cluj a analizat şi a întocmit o listă a celor mai scumpi jucători achiziţionaţi de CFR Cluj în istoria recentă.


1. Cristian Fabbiani  - 3 milioane de euro

Argentinianul a fost achiziţionat în 2007 de la Lanus în schimbul unei sume de trei milioane de euro. Fabbiani nu rupt gura târgului şi a reuşit doar 11 goluri în cele 33 de meciuri jucate în Gruia, fiind cunoscut mai mult pentru probleme pe care le-a avut cu greutatea.


2. Alvaro Pereira – 2,5 milioane de euro

Fotbalistul din Uruguay a ajuns în la CFR Cluj în 2008, fiind adus pentru grupele Ligii Campionilor. Scouterii din Gruia au observat rapid potenţialul lui Pereira, iar fotbalistul sud-american avea să joace în viitor la FC Porto şi Inter Milano după ce a impresionat în Gruia şi a plecat după un singur sezon în schimbul a 4,5 milioane de euro.


3. Lars Hirschfeld – 1,3 milioane de euro

CFR Cluj l-a adus în 2007 pe portarul canadian de la Tromso, însă a fost unul dintre cele mai neinspirate transferuri reuşite de ardeleni. Hirschfeld a bifat doar cinci meciuri într-un sezon şi avea să plece la Energie Cottbus.


4.  Amoreirinha – 1 milion de euro

Lusitanul a fost un alt transfer neinspirat efectuat de CFR Cluj în 2007. Fotbalistul crescut de Benfica a fost adus pe un milion de euro şi după doar o jumătate de sezon avea să plece la UTA Arad sub formă de împrumut.


5. Niklas Sandberg – 1 milion de euro

Tot în 2007 a fost adus şi Niklas Sandberg la CFR Cluj, fiind primul suedez care a evoluat în Liga 1 la vremea respectivă. Nordicul a bifat 10 meciuri şi avea să fie împrumutat la Stabaek contra sumei de 100.000 de euro, iar ulterior pus pe liber.

6. Giorgi Chanturia – 1 milion de euro

Mijlocaşul georgian care a trecut inclusiv pe la Barcelona B a fost adus în ianuarie 2014 de la Vitesse Arnhem pentru 1 milion de euro sub formă de împrumut. Chanturia a jucat 25 de meciuri şi a marcat 5 goluri la CFR Cluj.

7. Yssouf Kone – 1 milion de euro

Atacantul din Coasta de Fildeş a fost transferat în vara lui 2008 de CFR Cluj şi avea să impresioneze plăcut în Gruia. Kone a fost principalul om de gol al echipei în următorul sezon reuşind să înscrie împotriva lui Chelsea, pe Stamford Bridge.

8. Cristi Bud – 1 milion de euro

Atacantul român a impresionat la Gaz Metan şi a fost cumpărat de CFR Cluj pentru 1 milion de euro la începutul lui 2010. Vârful a reuşit să câştige Cupa României şi campionatul în sezonul respectiv, dar o accidentare gravă l-a făcut să rateze întreg sezonul următor. Ulterior, Bud a fost împrumutat la Gaz Metan Mediaş, însă nu a mai reuşit să revină la nivelul anterior.

9. Alexandru Ioniţă – 1 milion de euro

După câţiva ani în care formaţia din Gruia a trecut prin momente complicate din punct de vedere financiar, clubul s-a revitalizat şi a încercat o primă lovitură prin aducerea lui Alexandru Ioniţă de la Asta Giurgiu în 2018. Mijlocaşul nu s-a adaptat rigorilor impuse de antrenorii de la CFR Cluj şi a fost împrumutat în repetate rânduri la echipe din Liga 1.

10. Sixto Peralta – 800.000 de euro

CFR Cluj plătea la începutul lui 2008 suma de 800.000 de euro celor de la River Plate pentru Sixto Peralta. Mijlocaşul sud-american avea să fie unul dintre cei mai constanţi jucători ai echipei în următori ani şi a plecat din Gruia în 2012 după ce a câştigat trei titluri.

Citeşte şi:

Top 10 al celor mai sonore nume trecute pe la CFR Cluj