monitorulcj.ro Menu
Sport

U-BT Cluj debutează în faza a 2-a a grupelor din FIBA Europe Cup

U-Banca Transilvania Cluj va debuta miercuri, de la ora 19:00, în faza a doua a grupelor, împotriva celor de la CSM Oradea, într-un meci care se va disputa în BT Arena.

Trupa antrenată de Mihai Silvășan și Dusko Vujosevic  a surprins pe toată lumea în FIBA Europe Cup și a reușit să câștige prima grupă, deși a venit din calificări. U-BT Cluj a învins puternica formație rusă Enisey Krasnoyarsk pe teren propriu, iar acest lucru i-a oferit șansa unei grupe mai ușoare în care se regăsesc Tsomki Minsk, Nes Ziona și CSM Oradea.

Dusko Vujosevic a prefațat meciul cu Oradea, un duel clasic în România în ultimii ani.


„Este un meci important pentru baschetul românesc. Trei echipe din cele 8 din campionat au jucat în FIBA Europe Cup. Sibiu, Oradea și Cluj sunt cu un pas în fața restul echipelor. Noi am ajuns să avem acum două meciuri cu Oradea și două cu Sibiu după tragerea la sorți din Cupa României și rezultatele din FIBA Europe Cup. Oradea are un lot de calitate cu anumite caracteristici atipice, iar aici mă refer la calitatea individuală a jucătorilor lor care au şi o omogenitate bună.  Va fi unul dintre cele mai bune meciuri din România, dacă ne uităm la calitatea celor două loturi. În viața de zi cu zi totul a devenit previzibil, mai puțin în baschet. Meciul cu Oradea va fi cu siguranță unul strâns pentru că vorbim de două echipe foarte bune. ”,  a declarat tehnicianul celor de la U-BT Cluj.

Meciurile excelente făcute de Universitatea Cluj în cupele europene i-au determinat pe specialiştii de la FIBA Europe Cup să o plaseze pe U-BT  pe locul doi în clasamentul favoritelor.


„Prima condiție este să avem încredere, iar noi credem că vom putea să câștigăm acest meci cu o rivală locală. Fiecare meci are o poveste diferită și e greu să intuim ceva. Cu siguranță ambele echipe vor lucra la punctele slabe față de duelul anterior. Am analizat meciurile după ultimele meciuri cu Oradea. Noi suntem pregătiți pentru un astfel de duel și eu sper ca noi să vorbim mai mult pe teren. Nu cred că suntem favoriți, deoarece suntem o echipă din calificări, dar lucrurile se pot schimba. Sunt fericit să văd că FIBA Europe Cup ne-a pus pe locul 2 în topul favoritelor. ”, a mai adăugat Vujosevic.

Nandor Kuti a identificat principalul atuu al echipei în duelul cu Oradea, iar accederea în Grupa J reprezintă un avantaj important pentru U-BT Cluj.


„Cunoaștem foarte bine echipa din Oradea, iar în ultimii 3-4 ani am jucat meciuri intense cu ei. Au o echipă foarte bună și calitate individuală mare. Sunt jucători care pot marca lejer 20-30 de puncte, dar noi cred că ne-am pregătit bine în această perioadă.  Chiar dacă meciul este miercuri, sper ca fanii să vină și să ne susțină cum au făcut mereu. E bine că nu vom avea o deplasare foarte lungă, dar oarecum e la mijloc pentru că ambele echipe ne cunoaștem foarte bine. Mă bucur că sunt în această grupă, deoarece în cealaltă grupă sunt două echipe din Turcia. Cred că suntem mai buni sub panou și în jocul colectiv. Cred că avem cel mai bun pivot din România și în FIBA Europe Cup suntem pe locul doi lla numărul  de pase decisive. ”, a declarat Nandor Kuti.